Reactualizat la:

Banatul, model de convieţuire

Banatul, model de convieţuire
REŞIŢA – Expoziţia surprinde imagini din viaţa de zi cu zi dar defineşte şi o parte din valorile Banatului

 (4 comentarii)

Rectifica

Ideea organizării unei expoziţii fotografice pe tema „Banatul – model de convieţuire multietnică“ este inedită. Realitatea ne-a demonstrat că Banatul, îndeosebi regiunea muntoasă, a fost şi este un model de coabitare între toate etniile care au trăit şi trăiesc aici.

Expoziţia găzduită de Muzeul Banatului Montan a surprins o serie de ipostaze din viaţa bănăţenilor, de la slujbe religioase, la culesul viilor, de la munca câmpului până la distracţie. Important însă e şi faptul că aceste aspecte din viaţa bănăţenilor au putut fi văzute şi într-un loc consacrat dialogului intercultural şi interconfesional: la Bruxelles, în cadrul unei expoziţii organizate, în luna mai 2008, de Sorin Frunzăverde, pe atunci europarlamentar.

Despre Banatul muticultural şi importanţa acestei dimensiuni au vorbit ieri istoricii Victor Neumann şi Valeriu Leu. „Pentru mine, Banatul este prima regiune din România integrată în UE. Iar convieţuirea diferitelor culturi ar trebui să fie eticheta, simbolul nostru“ a precizat profesorul Leu.

„Nostradamus“

Invitatul de onoare al evenimentului a fost cunoscutul caricaturist Ştefan Popa Popa`s, invitat de altfel şi atunci când expoziţia a fost organizată la Bruxelles. Artistul şi-a lansat ieri volumul de caricaturi „Nostradamus“, „varianta scurtă“, după cum spunea autorul, ce cuprinde caricaturile marilor oameni ai lumii.

„E o mândrie pentru noi să fim reprezentaţi în mijlocul granzilor Universului de maestrul Popa`s. Poţi discuta despre Ştefan cu Barosso, cu Bush dar şi cu Putin“ a susţinut Frunzăverde. „Şi la summit-ul NATO de la Bucureşti am stat de vorbă cu aceste personalităţi. Nu înţeleg de ce românii nu mă folosesc pentru politica externă a României“ a încheiat maestrul Ştefan Popa Popa`s.

Nina Curiţa
nina.curita@informmedia.ro



Comentarii 4

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Între 10 şi 20 de cărăşeni drogaţi ajung lunar la UPU
REŞIŢA - Mai mult, cei care nu-şi permit droguri „curate“, recurg la droguri sintetice, fumând beţişoare [...] mai multe »
Trei luni nu vom mai circula de la Poliţie până la Blocul 800
REŞIŢA - Adică, până în septembrie, toată circulaţia va fi deviată pe strada Petru Maior, pentru că se fac [...] mai multe »
Reşiţenii nu vor antene pe blocuri
REŞIŢA - Sau cel puţin în centrul Reşiţei, oamenii cer înlăturarea antenelor unei companii de telefonie! mai multe »
Două medii de 10 la Evaluarea Naţională în Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN - Emoţii mari marți, în jurul prânzului, pentru absolvenţii de gimnaziu, dar şi pentru părinţii [...] mai multe »
Să mai comanzi pizza?
REŞIŢA - În ultima perioadă s-au înmulţit reclamaţiile şi sesizările referitoare la prospeţimea mâncărurilor [...] mai multe »
S-au mai dat bani pentru Custom Reşiţa
REŞIŢA - Iar primarul Ioan Popa a invitat pe toată lumea, de la consilieri la reşiţeni, să meargă în număr cât [...] mai multe »
Ministrul Finanţelor trage primarii de mânecă?
CARAŞ-SEVERIN - Unele primării din judeţ au primit adrese prin care li se atrage atenţia că există riscul să [...] mai multe »
Şi-a bătut socrii, dar poliţiştii i-au dibuit armele
BOZOVICI - Duminică, în jurul orelor 13.40, polițiștii din localitate au fost sesizați prin apel la 112, de către [...] mai multe »
Popescu: Nu am promis niciun sprijin al lui Orban
REŞIŢA - În urma apariţiei articolului „De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?“, apărut în ediţia [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou