CARANSEBEȘ – Prim-divizionara din capitala gugulanilor și-a propus pentru sezonul care începe în toamnă o clasare în prima jumătate a clasamentului
Sezonul 2015-2016 s-a încheiat de mai bine de o lună iar șefii clubului din Caransebeș caută deja soluțiile care să ducă în primele 6 echipe ale voleiului masculin românesc. La nivel de conducere tehnică nu se știe încă dacă se va continua colaborarea cu antrenorul Valentin Pereu, iar în ceea ce privește lotul de jucători, doar letonul Aivars Petrusevics mai intră în vederile gugulanilor, cu restul stranierilor încheindu-se colaborarea. În ceea ce privește jucătorii români care vor rămâne pe malul Timișului, o decizie va fi luată zilele următoare.
„O să ne bazăm mai mult pe tineri, iar din străinătate o să aducem doar posturile cheie, mă refer la sportivi cu experiență pe ridicător și universal (fals). Am renunțat la aproape toți străinii care au jucat în campionatul recent încheiat, vom relua negocierile doar cu letonul Aivars Petrusevics, pe care încercăm să-l mai ținem un an la Caransebeș”, a declarat președintele clubului, Cristian Stepanescu. Potrivit acestuia, obiectivul pentru sezonul viitor este o clasare în prima jumătate a clasamentului, care ar asigura și prezența în cupele europene. „Obiectivul nostru pentru sezonul 2016-2017 este o clasare în primele 6 echipe, ținând cont de noul regulament. Pentru asta, vom stabili clauze contractuale cu prime de obiectiv”, a adăugat Stepanescu.
Clubul încearcă să atragă și noi sponsori, care își pot alege unul sau mai mulți jucători din echipa gugulană pentru ca aceștia să le promoveze imaginea. Banatul Caransebeș a ratat la “mustață” cupele europene în campionatul recent încheiat, după o evoluție slabă în play-off-ul pentru locurile 5-8, asta deși încheiase sezonul regulat în apropierea podiumului.