Reactualizat la:

Banatul Caransebes rateaza cupele europene

Banatul Caransebes rateaza cupele europene
Scris de Răzvan Mihalcea - CARANSEBEȘ – Gugulanii au fost învinși pe teren propriu, în poate cel mai important meci al sezonului, de CSM București, aceeași formație de care treceau la pas în urmă cu 10 zile.

Nimic nu anunța eșecul formației gazdă, mai ales după cum începuse meciul, cu un prim set câștigat de jucătorii Caransebeșului. Atât au putut însă elevii lui Valentin Pereu pentru că în următoarele parțiale jocul a fost controlat de bucureșteni, pe fondul greșelilor în serie ale gazdelor, de la care i-am putea remarca totuși pe Birău și Aguillard. Nici soluțiile de pe banca tehnică nu au venit, astfel că bănățenii au fost nevoiți să se recunoască învinși de o echipă care s-a luptat pentru fiecare punct și a greșit mult mai puțin. A fost Banatul CaransebeșCSM București 1-3 (25-21, 21-25, 18-25, 24-26), 1-2 la general, iar gugulanii ratează cupele europene, spre imensa dezamăgire a celor peste 500 de fani care i-au încurajat din tribunele Polivalentei. Banatul Caransebeș mai poate ocupa maxim locul 7 în campionat, pe care și-l va disputa cu Unirea Dej. Puțin, dacă ne gândim la investițiile făcute în iarnă când au fost transferați Andrei Laza și Dragoș Pavel care jucaseră în Liga Campionilor, dar care în meciul decisiv cu CSM București au fost lăsați pe bancă de antrenorul Valentin Pereu.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Ioan Popa: Politica clubului nu o face galeria
REȘIȚA - La întâlnirea de marți, cu presa, de la stadionul din Valea Domanului, a fost prezent și primarul [...] mai multe »
Roco Sandu, noul antrenor al CSM Resita
REȘIȚA - Acesta va avea misiunea să ducă echipă în Liga a II-a. Noul antrenor al formației din Valea Domanului va [...] mai multe »
Vlad Caras, luptatorul de aur de la Jocurile Francofoniei!
CARAȘ-SEVERIN - Sportivul legitimat la Clubul Sportiv Municipal Reșița a urcat pe cea mai înaltă treaptă a [...] mai multe »
Muncitorul Resita, locul 4 la fotbal pe plaja
REȘIȚA - Echipa a obținut un meritat loc 4 la Campionatul Național de fotbal pe plajă, desfășurat în perioada [...] mai multe »
Romania, pe podiumul mondial la fotbal!
CARAȘ-SEVERIN - Croații din județul Caraș-Severin au reprezentat cu succes România la Jocurile Mondiale Croate. [...] mai multe »
Marele Ion Cornianu, omagiat la Plugova
CARAȘ-SEVERIN - Antrenorii de lupte din Caraș-Severin au depus coroane de flori la monumentul și mormântul [...] mai multe »
Isi testeaza calitatile la fotbal pe plaja
REȘIȚA - După ce şi-au demonstrat calităţile în competiţiile de sală, jucătorii de futsal de la Muncitorul [...] mai multe »
Morman Caransebes, noua campioana la futsal
CARAȘ-SEVERIN - Turneul final a avut loc la Reșița, cu 12 echipe înscrise în competiție. mai multe »
Resita are sprinteri buni!
REȘIȚA - Daria Grigoroiu și Silvia Popa au urcat pe podium la 100 m garduri. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou