Reactualizat la:

Banatul Caransebes, in pregatiri cu un lot aproape nou

Banatul Caransebes, in pregatiri cu un lot aproape nou
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – Volei Club Banatul Caransebeș s-a reunit de câteva zile, cu un nou antrenor la comandă, dar și cu mulți jucători noi.

Rectifica

Cu doar 5 jucători rămași din ediția trecută, Birău, Teleleu, Diaconescu, Bejenariu și Petrusevics, gugulanii și-au reluat pregătirile pentru noul sezon competițional. Sub comanda lui Răzvan Parpală, fostul antrenor al naționalelor de cadeți și juniori ale României se pregătesc și noile achiziții, Bogdan Nan, Traian Gemănariu, Nemanja Stevanovic, Alexander Kullo, Bartosz Sufa și Azur Eminovic, ultimul sosit de la Budvanska Rivijera, campioana Muntenegrului, cu care a evoluat sezonul trecut în Liga Campionilor. Eminovic îl va înlocui pe Andrei Laza, de care clubul gugulan s-a despărțit, conducătorii Banatului nefiind mulțumiți de aportul lui Laza în returul ediției 2015-2016. După 15 septembrie sunt așteptați să se alăture lotului și cei doi columbieni, Ambuila și Mejia, dar și letonul Petrusevics, toți trei fiind implicați în această perioadă în acțiuni ale echipelor naționale.

„Ca în fiecare an, sunt jucători care nu au pierdut contactul cu pregătirea, fizică și cu mingea, se vede acum la ei, dar pas cu pas încercăm să ne punem la punct și să ajungem într-o formă bună. În prima fază vrem să jucăm cu Timișoara un meci amical să vedem unde ne aflăm și să punem primele concluzii pe echipă. Încă nu suntem în formulă completă, mai trebuie să vină cei doi columbieni și letonul, după 15 septembrie, pentru că abia atunci termină acțiunile de la loturile naționale”, a precizat noul tehnician al bănățenilor, completat și de președintele Cristian Stepanescu: „Am început antrenamentele, după cum știți avem un nou antrenor în persoana lui Răzvan Parpală, îi urez succes la Caransebeș. Până acum sunt 10 băieți la antrenamente, a venit și ruso-brazilianul Kullo, tocmai de la Moscova, văd că unii băieți sunt bine pregătiți, alții mai puțin, dar cum spuneam am mare încredere că Răzvan Parpală îi va pune la punct până la primul turneu amical”.

Unul din „veteranii” gugulanilor, Ionuț Teleleu, aflat pentru al treilea an la Caransebeș, speră într-o evoluție mai bună în campionatul care începe în octombrie. „Am găsit un lot tânăr, sper să facem treabă bună în noul sezon, mai bună ca anul trecut, atmosfera este foarte bună și sper să mulțumim publicul care a fost la fiecare meci alături de noi în număr foarte mare”, a spus coordonatorul Caransebeșului. Tinerețea lotului gugulan a fost remarcată și de un nou venit, secundul de preluare Nemanja Stevanovic, jucător care nu este la prima experiență în voleiul românesc. „În primul rând îi salut prin intermediul Jurnal de Caraș-Severin pe toți fanii noștri. Cred că avem o echipă bună, atât cu jucători experimentați, cât și cu tineri. Sper să începem perioada meciurilor de pregătire cu o victorie cu Timișoara. Mă cunosc cu câțiva din băieți din perioada în care am evoluat la Craiova, am jucat împotriva lor. Mă simt aici ca acasă, ceea ce pentru mine este foarte important, să fiu relaxat eu și familia mea. Avem mulți jucători tineri care pot progresa alături de noi, cei mai experimentați, și de ce nu, să ne înlocuiască cu succes dacă va fi nevoie”, a declarat și singurul sârb al Banatului din acest sezon.

Pentru trupa lui Parpală urmează, după meciurile de verificare cu CSU Vest Timișoara, două turnee amicale, cel organizat de Steaua București, la care mai participă Arcada Galați și Tricolorul Ploiești, și Cupa Banatului, care va avea loc în Polivalenta din Caransebeș.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Resita a dat lovitura la inot masters
REȘIȚA - 41 de medalii au cucerit înotătorii de la C.S. Reșița 07, la CN de Înot Masters de la Târgoviște. mai multe »
Carasenii au triumfat pe plaja de la Limanu
CARAȘ-SEVERIN - Cinci medalii este bilanțul luptătorilor din județ la Campionatul Național de lupte pe plajă [...] mai multe »
Omagiu lui Werner Hirschvogel
REȘIȚA – Municipiul de pe Bârzava revine pe harta vitezei în coastă, după o pauză de trei ani. În zilele de 1 [...] mai multe »
Jucatorii de baza raman la CSM Resita
REȘIȚA - Chiar dacă a ratat promovarea în Liga a II-a, CSM Reșița demonstrează că își dorește în continuare [...] mai multe »
Caransebesul, poate la anul…
CARANSEBEȘ - Şurianu Sebeş – Viitorul Caransebeş 3-1 (0-0), în returul barajului de promovare în Liga a III-a. mai multe »
Marsul resitean a dat o noua lovitura
CARAȘ-SEVERIN – Atleții de la CSU și CSM Reșița au cucerit sâmbătă 13 medalii la Campionatul Național de 20 [...] mai multe »
Medalii nationale pentru luptatorii resiteni
REȘIȚA - Andrei Franț și Vlad Caraș au devenit în această săptămână campioni naționali cu echipa CSM Lugoj. mai multe »
Podium surpriza la atletism
REȘIȚA - Rebeca Imbri este vicecampioană națională la aruncarea greutății. mai multe »
Daniela Bereanu, o speranta a tenisului romanesc
REȘIȚA – Joi, 22 iunie, împlinește 12 ani. O vârstă la care Daniela Bianca Bereanu este deja un nume cunoscut [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou