CARANSEBEȘ – Voleibaliștii caransebeșeni s-au predat greu, în 5 seturi, în partida din ultima etapă a sezonului regulat, pe terenul Stelei București.
Cu un lot restrâns, fără 3 jucători, Sufa, Nan și Eminovic, toți accidentați, gugulanii păreau pradă ușoară pentru ocupanta primului loc, Steaua București. Și chiar dacă au avut un început ezitant în primul set, elevii lui Răzvan Parpală și-au intrat încet-încet în ritm și au început să pună probleme. Au cedat totuși la mare luptă primul parțial, 25-23 pentru steliști, însă au revenit senzațional în următoarele două, pe care și le-au adjudecat cu același scor, 25-22. Cu cuțitul la os, Steaua s-a mobilizat în setul 4, pe care l-a controlat aproape în totalitate, chiar dacă Mejia și colegii săi au revenit pe final. A fost 25-22 pentru gazde, care au trimis jocul în decisiv. Un decisiv în care echilibrul s-a menținut până la 12-11 pentru steliști, după care aceștia s-a desprins pe tabelă, adjudecându-și setul cu 15-12 și partida cu 3-2.
„Să nu uităm că am întânit Steaua, am jucat aproape de la egal la egal cu liderul campionatului. Băieții au dat dovadă de atitudine și, cu puțină atenție la serviciu pe finalul setului 5, cred că puteam obține chiar mai mult. Pentru noi urmează partea a doua a campionatului și sper să facem meciuri la fel de bune ca cel de azi”, a spus, după meci, antrenorul Răzvan Parpală.
Banatul Caransebeș obține totuși un punct la care puțini sperau, acumulează 24 și se clasează pe locul 8 la finalul sezonului regulat al ligii naționale de volei masculin. Urmează faza a doua a campionatului, unde gugulanii vor întâni, începând de sâmbăta viitoare, în sistem tur-retur, echipele clasate de la locul 7 în jos.