Reactualizat la:

Banatenii de ieri si de azi

Banatenii de ieri si de azi
MONIOM – Sâmbătă, 17 august 2013, la orele serii, a avut loc la biserica din Moniom manifestarea intitulată „Bănăţeni de ieri şi de azi“.

Rectifica

Evenimentul a reunit invitaţi de toate vârstele din Reşiţa, Oraviţa, Ticvaniu Mare, Doclin şi chiar de peste hotare, cu toţii iubitori ai poeziei în grai bănăţean şi ai tradiţiilor. Iniţiativa organizării evenimentului vine ca o continuitate a demersurilor Episcopiei Caransebeşului de păstrare a elementului cultural, istoric şi naţional. În deschiderea manifestării propriu-zise, găzduită de căminul cultural din localitate, părintele Mihai Ciucur a făcut o scurtă introducere evidenţiind rolul Bisericii în perpetuarea valorilor culturale şi a specificului local, după care copiii şi tinerii Centrului de Tineret Reşiţa Montană au prezentat celor prezenţi sceneta în grai bănăţean „Părinţi şi copii de ieri şi de azi”. Interpretarea plină de însufleţire a copiilor, decorul şi costumele de altă dată, precum şi duelul generaţiilor prezentat în cadrul piesei şi-a găsit ecoul în numeroasa asistenţă care a gustat şi apreciat din plin efortul artistic al copiilor.

Cea de-a doua parte a manifestării s-a concretizat într-o nouă ediţie a cenaclului literar – artistic „Virgil Birou”, coordonat şi moderat de poetul bănăţean Ovidiu Gligu şi ajuns la cea de-a doua ediţie în acest an. Poetul Ovidiu Gligu – un nume de referinţă în lirica bănăţeană – originar de pe Valea Caraşului şi stabilit de câţiva ani în Belgia, a moderat cu multă pasiune discuţiile din cadrul cenaclului, recitând, în acelaşi timp, în inconfundabilul grai bănăţean, poezii din creaţia sa şi a altor poeţi de renume ai Banatului. În cadrul cenaclului a mai recitat poezii în grai artistul plastic George Molin – sculptor originar din Ticvaniu Mare, localitatea natală a lui Virgil Birou, un împătimit al frumosului şi al elementului bănăţean. Invitatul de onoare al serii a fost poetul Dimitrie Acea din Doclin, un prolific scriitor în grai bănăţean, care a încântat asistenţa cu poeziile sale pline de umor şi sensibilitate şi care au readus atmosfera din satul bănăţean de altă dată.

„Evenimentul din această seară ne arată – dacă mai era nevoie – că în Biserică nu avem vârstă, ci ceea ce contează este starea noastră sufletească şi relaţia cu Dumnezeu. Iar frumuseţea şi dulceaţa graiului nostru din Banat se aşează ca o mănuşă peste sufletul curat şi sensibil al bănăţenilor de acum şi de altă dată”, a spus în încheierea cenaclului moderatorul acestuia, poetul Ovidiu Gligu.

Lidia Almăjanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou