Reactualizat la:

Banat Girls merge mai departe in Cupa Romaniei

Banat Girls merge mai departe in Cupa Romaniei
Scris de Marian Cărăvan - REȘIȚA – Echipa de fotbal feminin a Caraș-Severinului a învins clar, cu 8-1, pe Atletic Drobeta Turnu Severin. Meciul disputat pe terenul sintetic din Valea Domanului a fost la discreția echipei Banat Girls, pregătită de Daniel Amariei și Cosmin Șușman, fotbalistele din Banat fiind net superioare adversarelor. Astfel, Banat Girls s-a calificat fără emoții în faza următoare a Cupei României.

Rectifica

„Mă bucur că am debutat cu o victorie categorică, că am făcut o prima impresie bună. A fost un meci frumos, cu multe ocazii de gol. Mă bucur că lumea a plecat satisfăcută de la stadion. Mulțumesc fetelor care și-au sacrificat vacanța de vară, au tras din greu în cele două cantonamente de pregătire și pe întreaga perioadă precompetițională. Mai avem mult de lucru, suntem la început de drum, ne așteaptă un parcurs destul de greu în cadrul Ligii a II-a. Sperăm să ne îndeplinim obiectivele și să facem o figură frumoasă încă din primul an. Vrem să mediatizăm fotbalul feminin atât pe plan local, cât și județean. Vom începe selecțiile și prin școli și sperăm să atragem cât mai multe fete la echipă. Următorul meci îl vom avea pe 2 octombrie, tot pe stadionul Mircea Chivu, în fața echipei Venus Maramureș. Eu împreună cu colegul meu, prof. Cosmin Șușman, ne declarăm mulțumiți de prestația fetelor după meciul din Cupa României. Pentru sprijinul acordat, mulțumim Primăriei Reșița, Consiliului Local Reșița, AJF Caraș-Severin și conducerii CSM Școlar Reșița”, a spus antrenorul echipei reșițene, prof. Daniel Amariei.

Au marcat pentru echipa reșițeană: Denisa Burdan (min. 12 și 87), Marinela Hasna (min. 14, 50 și 58), Lavinia Erceanu (autogol, min. 25), Cristina Tismonar (min. 28), Loredana Sârbu (min. 72), Mădălina Gînju (min. 81).

ACS Banat Girls: Francesca Kovacs, Daria Zglimbea, Manuela Jula, Florina Buha, Elena Ruvila, Miruna Apro, Denisa Burdan, Ana Dumitru Ruth, Mădălina Gînju, Marinela Hasna. Cristina Tismonar. Rezerve: Maria Popescu, Adeline Baciu, Andreea Vicea, Ruxandra Domokos. Antrenori: Daniel Amariei, Cosmin Șușman. Partida Banat Girls – Atletic Drobeta Turnu Severin a fost arbitrată de Dorin Voina, asistat de Ioan Humița și Alexandru Ilie.

Echipa reșițeană și-a amânat meciul din prima etapă a sezonului pentru că pe 25 septembrie, selecționata AJF Caraș-Severin va participa la un meci internațional la Novi Sad, în Serbia.

 



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Rosso-nerii au cedat în fata liderului
REȘIȚA – În etapa a IX-a a Diviziei A de handbal masculin, Seria B, CSM Școlar Reșița – CSM Oradea 28-34 [...] mai multe »
Victorie importanta pentru CSU Resita
REȘIȚA - În etapa a XI-a a Diviziei A de handbal feminin, Seria B, ACS Crișul Chișineu-Criș - CSU Reșița 21-25 [...] mai multe »
Caransebesul, egal cu Lipova, in amical
CARANSEBEȘ - ACS Viitorul 1913 Caransebeş – Şoimii Lipova 1-1 (0-0), într-un amical pe Municipalul din Parcul [...] mai multe »
Daniel Oprita: Trebuie sa speram in continuare
REȘIȚA – După victoria cu CSU Craiova II, antrenorul Daniel Oprița crede în continuare în șansele Reșiței de [...] mai multe »
A treia victorie consecutiva pentru CSM Scolar
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a câștigat sâmbătă, 18 noiembrie, partida cu CSU Craiova II cu scorul de 2-0, [...] mai multe »
CSM Scolar infrunta CSU Craiova II
REȘIȚA - În Liga a III-a la fotbal, CSM Școlar Reșița – CSU Craiova II, sâmbătă, ora 14, în Valea Domanului. mai multe »
Cadou din suflet
REȘIȚA - De o surpriză imensă a avut parte antrenorul emerit Nicolae Constantin după succesul istoric al echipei de [...] mai multe »
CSU Resita, victorie pentru podium
REȘIȚA - CSU Reșița – Olimpic Tg. Mureș 30-23 (14-12), în Divizia A de handbal feminin, Seria B. mai multe »
Resitenii au luat medalii in Moldova
REȘIȚA - Florin Gafton și Raul Badea au urcat pe podium la un turneu internațional de lupte la Nisporeni. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou