REȘIȚA – O nouă mândrie pentru fotbalul feminin reșițean! ACS Sporting Banat, în parteneriat cu CSM Reșița, a anunțat convocarea…
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul AUR de Caraș-Severin, Samuel Miclău, susține că formațiunea din care face parte are numeroase inițiative legislative depuse în Parlament, contrar afirmațiilor potrivit cărora partidul nu ar avea activitate parlamentară!
REȘIȚA – Primăria Reșița a relansat licitația pentru execuția lucrărilor, după anularea primei tentative inițiate în 2 ianuarie!
REȘIȚA – Va fi adusă la Reșița de pianista Ana-Marija Markovina, care își lansează aici seria de concerte cu conferință…
MOLDOVA NOUĂ – Personalul medical de la Spitalul Orășenesc Moldova Nouă a intrat, începând de astăzi, 9 iunie 2026, în grevă japoneză, alăturându-se acțiunii de protest organizate la nivel național de Federația SANITAS!
Advertorial
REȘIȚA. Într-o perioadă în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, iar sănătatea este adesea amânată din cauza unui program încărcat, Clinica Bîrsășteanu vine cu o veste importantă pentru pacienții din întreg județul Caraș-Severin: începând cu data de 1 iunie, clinica își extinde oficial programul și va fi deschisă inclusiv sâmbăta, duminica și în zilele de sărbătoare legală.
ADVERTORIAL. La final de mai și început de iunie, drumurile parcă prind altă viață. Orașele devin mai aglomerate, vacanțele încep să se contureze, iar oamenii sunt tot mai mult în mișcare — spre familie, spre job, spre facultate sau pur și simplu spre câteva zile de relaxare.
Ştirile judeţului Caraş-Severin
RAMNA – Este fapta pentru care un bărbat din Ramna a fost trimis în judecată de procurorii reșițeni după ce a distrus clădirea aparținând unui consătean, estimată undeva la 20.000 de lei!
VEST. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad găzduiește, în perioada 1 mai – 31 iulie 2026, două stagii internaționale de cercetare postdoctorală finanțate prin Programul de Burse Doctorale și Postdoctorale „Eugen Ionescu”, derulat de Guvernul României prin Ministerul Afacerilor Externe și coordonat de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF). Aceste mobilități reprezintă o premieră pentru Școala Doctorală Interdisciplinară a UAV în domeniul postdoctoratului internațional.
CARAȘ-SEVERIN – Stațiunea balneară de pe Valea Cernei a aderat recent la platforma inovatoare Balneo Go. Proiectul marchează un pas important pentru viitorul orașului Băile Herculane, precizează primarul Gheorghe Orza!
REŞIŢA – Municipiul se pregătește să găzduiască una dintre cele mai importante manifestări culturale ale verii. În perioada 13-21 iunie 2026, iubitorii de teatru sunt invitați la cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Teatru New Wave!
REȘIȚA – În perioada 10-14 iunie 2026, Reșița va deveni centrul handbalului juvenil românesc, găzduind Turneul Final Masculin rezervat categoriei juniori IV. Cele mai bune opt echipe din țară se vor lupta pentru medaliile naționale, iar marea speranță a publicului local este gazda competiției, CSM Reșița. Competiția se va desfășura în principal la Sala UBB Reșița, iar finalele sunt programate în Sala Polivalentă!
CUPA MONDIALĂ. A 23-a ediție a Campionatului Mondial de fotbal va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie. În această vară, fanii sportului rege se vor bucura de 39 de zile de spectacol total pe stadioane din SUA, Mexic și Canada. 48 de echipe s-au calificat la turneul final, unde vor avea loc peste 100 de partide, cel mai mare număr înregistrat vreodată la Cupa Mondială!
CARANSEBEȘ – Jandarmii montani din cadrul Postului Muntele Mic au intervenit în urma unui apel la 112, prin care era reclamată prezența unui șarpe în piscina unei locuințe din municipiu!
CARAŞ-SEVERIN – Toate în județul nostru, dintre care 60 au fost sesizate prin 112! Au fost derulate 28 de acțiuni și au fost constatate 7 infracțiuni și 270 de contravenții!
REȘIȚA – Municipiul Reșița finalizează unul dintre cele mai importante proiecte de mediu din ultimii ani, prin construirea a două Centre de Colectare prin Aport Voluntar (CAV), destinate gestionării eficiente a deșeurilor care nu pot fi depozitate în pubelele obișnuite!
RAMNA – Este fapta pentru care un bărbat din Ramna a fost trimis în judecată de procurorii reșițeni după ce a distrus clădirea aparținând unui consătean, estimată undeva la 20.000 de lei!
VEST. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad găzduiește, în perioada 1 mai – 31 iulie 2026, două stagii internaționale de cercetare postdoctorală finanțate prin Programul de Burse Doctorale și Postdoctorale „Eugen Ionescu”, derulat de Guvernul României prin Ministerul Afacerilor Externe și coordonat de Agenția Universitară a Francofoniei (AUF). Aceste mobilități reprezintă o premieră pentru Școala Doctorală Interdisciplinară a UAV în domeniul postdoctoratului internațional.
CARAȘ-SEVERIN – Stațiunea balneară de pe Valea Cernei a aderat recent la platforma inovatoare Balneo Go. Proiectul marchează un pas important pentru viitorul orașului Băile Herculane, precizează primarul Gheorghe Orza!
CARANSEBEȘ – Primarul municipiului, Felix Borcean, prezent în redacţia CAON, a făcut o serie de declarații tranșante privind funcționarea Consiliului Local și modul în care sunt adoptate proiectele, susținând că majoritatea politică este instabilă și că deciziile sunt adesea rezultatul unor negocieri și fluctuații de vot!
Advertorial
Advertorial
ADVERTORIAL. Șoferi verificați! Vezi mașina înainte să urci! Urmărești cursa LIVE! Tu controlezi experiența!
ADVERTORIAL. Când mașina ta se oprește, parcă se oprește și tot restul zilei odată cu ea. Planuri amânate, drumuri schimbate din mers și acel mic stres care apare fix când nu ai nevoie de el. De aceea, alegerea unui service auto bun nu mai e doar o chestiune tehnică. E despre încredere, liniște și sentimentul că „totul va fi rezolvat”!
ADVERTORIAL. În construcții, realitatea este simplă: ceea ce nu este executat corect la început va costa dublu mai târziu. Acoperișuri care cedează la primul vânt puternic. Izolații care promit economie, dar livrează infiltrații. Proiecte fragmentate între echipe care nu comunică între ele.
