Reactualizat la:

Baile Herculane in centrul democratiei Europene

Baile Herculane in centrul democratiei Europene
Scris de Antoniu Mocanu - BĂILE HERCULANE – Staţiunea din Valea Cernei va beneficia de o campanie de promovare a valorilor europene, în cadrul unui proiect derulat la nivel naţional. Un număr de 30 de tineri, „promotori pentru democraţia europeană“ (aşa cum este intitulat proiectul), membri ai diferitelor organizaţii de tineret, vor încerca să ofere informaţii despre democraţia şi valorile Uniunii Europene.

Iniţiativa este structurată pe ateliere de lucru, primul derulându-se în primele zile ale lui iulie, în capitală, după care urmează acţiunile la nivel local, în luna septembrie şi în prima jumătate a lunii octombrie. Un eveniment de acest gen se derulează şi la Băile Herculane, organizat de către Asociaţia de Tineret din oraşul cărăşean, cu sprijinul Liceului Hercules.

„Participanţii la proiect se vor confrunta cu provocarea de a imagina ei înșiși modalități originale de a îi antrena în dialog pe colegii lor de generație, dezbătând împreună principiile care stau la baza construcției europene, rolul Parlamentului European la păstrarea acestora, dar şi care poate fi contribuţia tinerei generații la procesul decizional european și consolidarea valorilor democratice în Uniunea Europeană“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Sorin Fruntelată în rol de profesor
REŞIŢA - Actorul reşiţean a susţinut o veritabilă lecţie de folclor în faţa unor puşti de clasa a III-a. mai multe »
Deputatul Ion Mocioalcă, pe locul 3 în preferinţele cărăşenilor
CARAŞ-SEVERIN - Cel puţin asta reiese dintr-o cercetare socio-politică realizată la nivel naţional de Partidul [...] mai multe »
Cincinalul reînvie în cimitir, cu taxa pe locul de veci
REŞIŢA - Oamenii se plâng de noile tarife practicate de Administraţia Cimitirelor, care le rup buzunarele celor cu [...] mai multe »
Minune la Reşiţa: i-a crescut piciorul în faţa poliţiştilor
REŞIŢA - „Reșițeni, aveți grijă cui întindeți o mână de ajutor! Poliția Locală a identificat joi un [...] mai multe »
Părintele Ionuţ vrea o viaţă la sat. Dar are nevoie de o casă parohială!
VALEAPAI - Sâmbătă, 2 martie 2019, Asociația Acasă în Banat, împreună cu Parohia Ortodoxă din Valeapai (comuna [...] mai multe »
Liberalii cărăşeni au două locomotive: Vela şi Popa
CARAŞ-SEVERIN - Asta a spus Gheorghe Falcă, vicepreşedintele PNL, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută [...] mai multe »
Delegație chineză la Consiliul Județean
REȘIȚA - Într-o întâlnire comună, desfășurată astăzi, 21 februarie 2019, la sediul Consiliului Județean [...] mai multe »
Gripa se extinde în judeţ pe zi ce trece
REŞIŢA - Tot mai multe cazuri de îmbolnăviri cu virusul gripal sunt semnalate în întreg judeţul. Potrivit ultimei [...] mai multe »
Spectacol de excepţie pe scena gugulanilor
CARANSEBEŞ - La cea de-a XII-a ediţie a Festivalului folcloric „Velişcu Boldea“ au fost sute de spectatori, atât [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou