Reactualizat la:

Baietii destepti, la usa Sanatatii

Baietii destepti, la usa Sanatatii
REŞIŢA – Aceasta este opinia vicepreşedintelui Colegiului Naţional al Medicilor, medicul Gheorghe Borcean. Cu câteva ore înainte de anunţul făcut de preşedintele României cu privire la solicitarea retragerii proiectului Legii Sănătăţii, la Reşiţa a avut loc o dezbatere.

Rectifica

Şedinţa Comisiei de dialog social a fost transformată ad-hoc într-o dezbatere publică pe marginea multdisputatului proiect de lege. „Ceva trebuia făcut în acest domeniu, al Sănătăţii, pentru că populaţia e nemulţumită. La fel sunt şi cei care lucrează în sistem. Proiectul nu este bătut în cuie, ci trebuie dezbătut“, a precizat prefectul Octavian Ţunea în debutul şedinţei. Deşi printre invitaţii la şedinţă s-au numărat toţi parlamentarii de Caraş-Severin, singurul care a răspuns prezent a fost senatorul Iosif Secăşan, medic şi vicepreşedintele comisiei de Sănătate din Senatul României.

„Aş vrea să generăm din această întâlnire chiar câteva amendamente. Sugerez ca teme pentru discuţii în acest sens sumele prevăzute ca plafon pentru asiguratorii privaţi, precum şi eliminarea exodului cadrelor medicale prin salarizare (limitată de proiectul de lege) şi satisfacţii profesionale. Oare e bine ca fondul naţional unic al asigurărilor să fie colectat de ANAF şi nu de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, sub egida Parlamentului?“, a demarat discuţiile senatorul Secăşan.

A fost făcută o prezentare succintă a efectelor pe care proiectul de lege le-ar putea avea prin prisma Direcţiei de Sănătate Publică şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, de către directorii acestor instituţii.

Sunt multe aspecte de clarificat, sunt multe idei schiţate vag în proiect, sunt omise categorii de populaţie. Cred că acele legi speciale adiacente vor fi foarte interesante şi va fi nevoie de o dezbatere ulterioară apariţiei lor. Lăsând la o parte faptul că afectează direct ceea ce înseamnă Casa de Asigurări, legea are şi aspecte bune, respectiv o creştere a colectării fondurilor la acest buget special al asigurărilor de sănătate“, a precizat Mirela Zeman, preşedintele-director general al CJAS Caraş-Severin, la întrebarea directă a prefectului referitoare la caracterul pozitiv sau negativ al proiectului de lege.

Declaraţiile preşedinţilor sindicatelor BNS şi Cartel Alfa, respectiv Nicolae Drăgan şi Marian Apostol au fost vehemente şi au precizat faptul că cetăţenii cu venituri mici şi alte categorii sociale ar putea avea de suferit prin aplicarea legii, aşa cum este ea în momentul de faţă.

„Îi blamăm acum peste tot pe băieţii deştepţi din economie sau energie… Ăştia sunt acum aici, la uşă, în Sănătate. Şi aşteaptă să facă ce ştiu ei mai bine. Să facă profit din banii contribuabililor şi pe munca mea. A spune că iniţiezi concurenţa într-un sistem sanitar înseamnă cel puţin naivitate. Nu poţi face concurenţă economică într-un astfel de sistem, pentru că într-o concurenţă câştigă cel care are la mână banul, capitalul, şi nu neapărat cel mai bun. Legea care este acum în vigoare, 59 din 2006, a avut 828 de legi adiacente, iar acum nu mai este aceeaşi. Avem 60 de zile la dispoziţie să modificăm proiectul de lege pentru că este necesară această lege, dar nu cred că proiectul este atât de util pe cât este de necesară legea“, a precizat dr. Gheorghe Borcean, vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România.

Pentru a mai sublinia aspecte negative ale proiectului de lege au mai luat cuvântul dr. Dumitru Secăşan – directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, Ion Chisăliţă, primarul de Moldova Nouă, dr. Daniel Popovici – vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Caraş-Severin, prof. Ioan Benga – consilier local al Reşiţei şi Gheorghe Crăciun, preşedintele sindicatului Sanitas Caraş-Severin.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou