Reactualizat la:

Bac-ul, o loterie a notelor

Bac-ul, o loterie a notelor
REŞIŢA – Examenul de Bacalaureat se dovedeşte unul neuniform, profund afectat de superficialitate.  | Video Video

 (15 comentarii)

Rectifica

La fel ca în fiecare an, apropierea Bacalaureatului a dat naştere unui întreg lanţ al slăbiciunilor. Cu câteva zile înainte ca tinerii să intre în focul examenelor, dascălii au mai găsit un motiv de boicot: Ministerul Educaţiei şi Inovării şi-a arătat, iarăşi, latura inovatoare, reducând peste noapte, la jumătate, sumele cu care ar fi trebuit răsplătiţi dascălii opriţi din vacanţă pentru corectat lucrări şi supravegheat candidaţi.

Numai că, deşi circulau zvonuri legate de faptul că membrii de comisii ar fi primit, după doar câteva zile de muncă, sume impresionante, ajungând până la 15 milioane de lei vechi, potrivit sindicaliştilor, lucrurile stau cu totul altfel. Spre deosebire de alte judeţe, unde membrii şi preşedinţii de comisii au fost nemulţumiţi, şi s-au retras din jocul ministerului de resort, în Caraş-Severin nu s-a înregistrat nici un asemenea caz, potrivit Marianei Zvarici, lider al Federaţiei Educaţiei Naţionale, care a precizat: „La noi, nu a fost nimeni retribuit cu 15 milioane. Anul trecut, au luat 11 milioane preşedinţii de comisii, care sunt profesori universitari, şi care sunt plătiţi raportat la salariul pe care îl au. Anul acesta ei vor primi în jur de 800 de lei“.

Cert este că, anul trecut, în urma negocierilor cu sindicatele, dascălii au mai câştigat ceva bănuţi pentru Bacalaureat, în 2009 pierzând însă mai mult decât au reuşit să obţină în 2008.

Alte… compensaţii
Dascălii din comisii au, însă, parte, şi în această sesiune, de altfel de compensaţii. Potrivit tinerilor, banii de protocol au gravitat undeva în jurul sumei de 1,5 milioane de lei vechi de elev. Şi, cu toate acestea, ca şi în anii precedenţi, tinerii au avut parte, chiar în acelaşi centru de evaluare, de subcomisii cu stil de evaluare deloc unitar. Unii dascăli au fost foarte indulgenţi, în vreme ce la subcomisia de la uşa alăturată, elevii părăseau proba orală dezamăgiţi de rezultate.

Au fost şi elevi care s-au plâns de faptul că pe bileţelul tras au găsit subiecte care nu se regăseau pe lista celor 100 de variante publicate de minister, deşi, potrivit dascălilor, ele se regăseau în programa pentru examen.

Totuşi, stând de vorbă cu diriginţi de la unităţi de renume, aceştia s-au lăudat cu performanţe destul de bune: un singur 7,50 şi restul notelor peste 9.

Corectitudine sau vis?
„În general, Bacalaureatul, la nivel naţional, la toate disciplinele, la probele scrise şi orale, nu este un examen corect, pentru că nu există o evaluare unitară, după cum ne-a explicat Tudor Băran, profesor de geografie. Anul trecut, m-am scârbit când am corectat. O lucrare era copiată într-un fel, alta în alt fel, dar a trebuit să dau note mari, pentru că lucrările eru corecte. Majoritatea acestor note, de peste 9, erau la liceele industriale, unde era greu de crezut o astfel de performanţă. Nu cred că profesorii au fost cumpăraţi, ci au avut o indulgenţă prostească“.

Antoniu Mocanu
antoniu.mocanu@informmedia.ro



Comentarii 15

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
DSP declanseaza vaccinarea Door to door
CARAȘ-SEVERIN - O nouă campanie de informare şi vaccinare, începută la nivel naţional în luna iulie, se va [...] mai multe »
Aleea Gloria inghite 800 de mii de lei
REŞIŢA - Direcția de Întreținere și Repararea Patrimoniului, din cadrul Primăriei Reşiţa, a dat marţi, 21 [...] mai multe »
Politia Locala i-a prins pe spargatorii autobuzului TUR
REŞIŢA - Poliţiştii locali reşiţeni au reuşit să dea de urmele celor doi copii care au spart zilele trecute [...] mai multe »
Canalizare functionala in Terova? Inca nu…
REŞIŢA - Locuitorii cartierului reşiţean aşteaptă ca AquaCaraş să rezolve problema unor staţii de pompare care [...] mai multe »
Funicularul – din drob de sare, in promenada
REŞIŢA - Dacă până mai ieri treceam cu frică pe sub scheletul ruinat din Centrul Civic, în curând, dacă urbea [...] mai multe »
Scoala din Bogiltin intra in reparatii
CORNEREVA - ... şi modernizări, urmând ca aici să-şi desfăşoare orele de curs elevii de la Şcoala profesională [...] mai multe »
Altoit din razbunare, pe strada Alunilor
REŞIŢA - În noaptea de duminică spre luni, în jurul miezului nopţii, dispeceratul jandarmilor a fost apelat prin [...] mai multe »
E mai rentabil sa ingrijesti batranii altora
CARAŞ-SEVERIN - Asta pentru că, din cauza unor „îmbunătăţiri“ legislative, reforma în sănătate impune [...] mai multe »
Conditii de municipiu pentru teroveni
REŞIŢA - Administratorul public Vasile Paul ne-a arătat în teren felul în care decurge reabilitarea drumului de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou