Reactualizat la:

B. Olteanu: Pentru România ar fi ideal un sistem de voturi uninominal

B. Olteanu: Pentru România ar fi ideal un sistem de voturi uninominal
Invitat la emisiunea 3×3, de pe Realitatea TV, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu şi-a exprimat speranţa ca luni sau marţi senatul să adopte proiectul de lege al votului uninominal.

Rectifica

“În acest moment, proiectul este pe ordinea de zi a senatului. Sunt convins că dacă Preşedintele vrea să convoace totuşi un referendum, o poate face cu acordul Parlamentului. Există însă riscul ca până la 25 noiembrie să existe o lege a votului uninominal“, a spus el.

“Liderii cu suprafaţă naţională, Băsescu şi Tăriceanu, forţează asumarea acestui proiect de lege pe care opinia publică îl doreşte. Pentru România ar fi ideal să avem un sistem de voturi uninominal. Principala problemă în România este că oamenii nu au încredere în persoanele alese pe liste, şi pentru a creşte încrederea în instituţiile democratice, trebuie să alegem direct oamenii. Ca să ai incredere într-o instituţie trebuie să cunoşti omul care o conduce”, a explicat Olteanu.

Legat de demiterea lui Remeş, Bogdan Olteanu a declarat că “atunci când cineva a avut probleme cu justiţia, i-am cerut să se retragă din partid. Remeş este răspunzător în faţa justiţiei, şi işi va explica situaţia acolo”.

“Important este să dăm şansa unor oameni noi să se afirme”, a continuat el.

Moţiunile de cenzură nu sunt legate de oameni şi de interese, ci de dezacordul dintre programele de guvernare, din activitatea de guvern. Dacă vor exista 116 semnături legitime şi legale pe orice moţiune, eu o voi supune la vot”, a încheiat Bogdan Olteanu.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria România
Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban în funcția de nou premier al României
Președintele Klaus Iohannis a anunțat într-o conferință de presă cine va fi următorul premier al țării. mai multe »
Măsurile urgente pe care liberalii vor să le ia când ajung la guvernare
Liberalii se mobilizează și întocmesc o schiță a unui program de guvernare, care în perioada de tranziție se [...] mai multe »
Klaus Iohannis și-a lansat candidatura la Timișoara, alături de un Robu timorat și un Orban cu ochii pe ceas
Klaus Iohannis a venit, duminică, la Timișoara, pentru a-și lansa candidatura la alegerile prezidențiale. Ca să îi [...] mai multe »
România, din nou pe primul loc. De această dată la numărul de fraude din fonduri europene
Potrivit Oficiului UE Anti-Fraudă, România se situează pe primul loc la numărul de fraude cu fonduri europene, în [...] mai multe »
VIDEO | Elev bătut de doi bărbați în curtea unui liceu
Un elev a fost bătut cu sălbăticie în curtea unui liceu din Suceava de doi bărbați. mai multe »
Guvernul Dăncilă a fost demis! Moțiunea de cenzură a trecut de Parlament
Guvernul PSD Viorica Dăncilă a fost demis de plenul Parlamentului, care a aprobat joi moțiunea de cenzură depusă de [...] mai multe »
A picat Guvernul! Moțiunea de cenzură a trecut de Parlament​. Cum au votat politicienii din Timiș
Joi, 10.10.2019, a fost dezbătută în Parlament moțiunea de cenzură depusă de mai multe formațiuni politice din [...] mai multe »
Polițiștii nu mai au voie să folosească WhatsApp, Messenger sau Snapchat pentru a comunica între ei
Poliția Română le-a interzis polițiștilor să comunice folosind bine-cunoscutele aplicații mobile precum WhatsApp, [...] mai multe »
VIDEO| Româncă ucisă pe trotuar în timp ce își ținea copilul de mână
O tânără mamă româncă a fost lovită mortal pe trotuar, de un şofer italian în vârstă de 80 de ani. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou