Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Primarul Reșiței, Mihai Stepanescu, rămâne până luni, cel puțin, după gratii.

Vineri după-amiază, magistraţii Tribunalului Timiș au acceptat cererea procurorilor DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a primarului Reșiței, Mihai Stepanescu. Avocatul edilului, Viorel Pașca, a contestat imediat decizia instanței, considerând că nu era necesară o astfel de măsură împotriva lui Stepanescu. Contestația depusă va fi judecată, cel mai probabil, în prima zi a săptămânii viitoare.

Consider că nu se impunea măsura arestării preventive pentru clientul meu. Comparați doar cu cazul Ioțcu de la Arad, unde a fost vorba de flagrant, de o sumă mult mai mare de bani și de nerecunoașterea faptelor. Am depus o contestație, mergem din nou în instanță săptămâna viitoare”, a precizat pentru Jurnal de Caraș-Severin apărătorul lui Mihai Stepanescu.