Caraş-Severin, Romania

ZĂGUJENI – Chiar dacă în derulare este o anchetă penală, dar şi una a Consiliului Judeţean, Avocatul Poporului este prima instituţie care şi-a finalizat ancheta.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul copilului găsit spânzurat, având în vedere articolele pe această temă apărute pe caon.ro, infocs si Digi24, după cum se arată în raportul instituţiei. După ce a cercetat mediul din care provenea copilul decedat, după ce a cercetat condiţiile din centru, Avocatul Poporului a emis şi concluzii. Din raport reiese faptul că apropiaţii copilului susţineau că acesta era un copil care nu se exterioriza. Pe lângă faptul că sistemul de supraveghere video nu funcţiona din 14 septembrie, pe motiv că nu avea cine să se ocupe de camerele video, anchetatorii au constatat şi faptul că personalul centrului este insuficient. La aceasta se adaugă şi faptul că acolo mai stau şi copiii cu handicap de la Centrul Bunavestire din Caransebeş, care se crede că ar putea influenţa negativ comportamentul copiilor de la Zăgujeni. Potrivit Avocatului Poporului, psihologul centrului, Andreea Negoescu, susţine că sinuciderea a fost una accidentală, copilul probabil dorindu-şi doar să atragă atenţia, momentul ales fiind cel al mesei.

Avocatul Poporului recomandă conducerii Direcţiei pentru Protecţia Copilului, respectiv directorului general, să ia măsurile legale pentru ocuparea posturilor vacante în cadrul acestui centru în vederea respectării standardelor minime obligatorii pentru serviciile de tip rezidențial destinate copiilor plasați în centre de plasament. De asemenea, să ia măsuri pentru păstrarea înregistrărilor video o perioadă legală și necesară, să se asigure de revizuirea la nivelul Centrului de Plasament „Casa Noastră” a Procedurii operaționale privind informarea în timp util a evenimentelor importante din viața beneficiarilor. Raportul se încheie cu recomandarea ca DGASPC să informeze Avocatul Poporului despre măsurile luate…

Cert este un lucru: chiar dacă nicio anchetă nu mai redă viaţa unui copil amărât, este bine că aceste anchete se fac de cât mai multe instituţii…