CARAŞ-SEVERIN – De luni, 11 aprilie, declaraţiile de avere şi interese ale candidaţilor la alegerile locale vor începe să fie postate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
„Este o nouă etapă din calendarul premergător alegerilor din iunie. Cetăţenii vor putea afla, de pe site-ul www.integritate.eu datele privitoare la averile şi interesele celor pe care vor decide să-i aleagă. Pentru a uşura acest proces, un link va fi postat şi pe site-ul Instituţiei Prefectului Caraş-Severin. ANI se pregăteşte să creeze secţiunea dedicată“, ne-a declarat subprefectul judeţului, Sebastian Purec.