Reactualizat la:

Aventura in inima muntelui

Aventura in inima muntelui
REŞIŢA – La sfârşitul săptămânii trecute, elevii de la Şcoala nr. 7 din municipiu au avut parte de o zi deosebită pe Muntele Mic. Organizată în parteneriat cu Clubul Montan Caransebeş, acţiunea, denumită sugestiv „Ziua de aventură“, le-a oferit elevilor ocazia de a se bucura din plin de frumuseţea muntelui, de a cunoaşte aventura în natură, dar şi de a se distra într-un mod inedit.

Ziua a debutat cu o drumeţie pe traseul Şaua Jigoriei – Poiana Şeroni – Cracul Pipului, pe parcursul căreia elevii au făcut cunoştinţă cu muntele şi flora. A urmat tiroliana, probă de curaj trecută cu brio de toţi copiii, iar în ultima parte a zilei, elevii, călăuziţi de Cornel Coco Galescu, au făcut exerciţii şi s-au jucat în „parcul de aventură“, un loc inedit, special amenajat pentru copii în apropierea localităţii Borlova.

„Ziua de aventură“ face parte dintr-un program care mai cuprinde weekend-uri şi tabere de acelaşi gen, în care copiii desfăşoară activităţi şi exerciţii plăcute, distractive, dar care contribuie la menţinerea stării lor de sănătate. Prin joc, ei învaţă să se descurce în situaţii limită şi cum trebuie respectat muntele. Implicarea lui Coco Galescu, pe lângă ceilalţi membri ai Clubului Montan, în organizarea şi desfăşurarea „Zilei de aventură“ este o garanţie a succesului acestui program.

Roxana Nafiru

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou