Reactualizat la:

Aventura continua si anul acesta pe Muntele Mic

Aventura continua si anul acesta pe Muntele Mic
REŞIŢA – Peste 35 de copii de la Şcoala Nr. 7 din municipiu se pregătesc, în această perioadă, pentru o nouă „aventură” în munţii Banatului.

Rectifica

Este al patrulea an în care elevi din cadrul unităţii de învăţământ sunt prezenţi în tabăra de la poalele Muntelui Mic, organizată de Clubul Montan Caransebeş, în cadrul proiectului judeţean „Călător în Munţii Banatului”, coordonat de prof. Cristina Ardeleanu. „Copiii vor fi şi în acest an beneficiarii unui program variat, bine organizat şi coordonat cu responsabilitate de o echipă de profesionişti, cu toţii membri ai Clubului Montan. Este vorba despre Cornel Galescu, Ana-Maria Galescu, Răzvan Ioaniţescu şi Mircea Gherase”, a precizat Cristina Ardeleanu.

Programul celor şapte zile de tabără este alcătuit, în principal, din drumeţii montane, activităţi în „parcul de aventură”, aplicaţii în natură care vizează supravieţuire montană şi orientare turistică, tiroliană şi rapel, precum şi diverse jocuri în aer liber. Toate activităţile din „parcul de aventură” se derulează pe aparate special amenajate, panouri de căţărare (de viteză şi de dificultate), butuci şi poduri suspendate, slackline, „scara piticului”, „scara uriaşului” şi multe altele.

Tabăra „Săptămâna de aventură” s-a impus, de-a lungul anilor, prin calitatea activităţilor derulate, prin coerenţa acestora şi prin felul în care organizatorii au ales să transforme o săptămână de vacanţă într-un program educativ complex sub forma unei distracţii inedite. Prin joc, prin competiţii şi prin mişcare, copiilor li se inoculează dragostea pentru natură, pentru mişcare, abordarea unui stil de viaţă sănătos, punându-se bazele formării abilităţilor de viaţă.

Ca şi în anii trecuţi, alpinistul Cornel Galescu va fi în mijlocul micilor aventurieri, împărtăşindu-le din experienţele sale. „De mai bine de trei ani ne bucurăm de parteneriatul pe care-l avem cu Şcoala nr. 7 din Reşiţa. Am desfăşurat multe activităţi deosebite împreună şi, de fiecare dată, am simţit că sunt un model pentru aceşti copii, fapt care nu este un motiv de laudă, ci o responsabilitate, o obligaţie de a fi pe măsura aşteptărilor lor. Atât timp cât ei văd în mine un erou, un alpinist care a fost la Polul Nord şi la Polul Sud, şi eu trebuie să mă comport ca atare. Prin activitatea pe care o desfăşor aici, la taberele pentru copii, vizez, în primul rând, stimularea calităţilor personale, multe rămase în plan secundar. De aceea, am în vedere să creez activităţi ce să pună în valoare curajul, voinţa, tenacitatea, perseverenţa, calităţi de care avem nevoie cu toţii”, ne-a mărturisit Galescu.

Taberele de aventură se desfăşoară în serii şi perioade diferite: 6 – 12 iulie, 22 – 26 iulie,

27 iulie – 3 august, 3 – 9 august şi 10 – 16 august. Începând din acest, Clubul Montan Caransebeş organizează o serie specială, dedicată iubitorilor de calcule. Este vorba despre o tabără în care matematica şi aventura se combină într-un program deosebit, şi care se desfăşoară între 14 şi 18 iulie. Activităţile matematice vor fi coordonate de cadre didactice din cadrul Liceului Pedagogic „C.D.Loga” din Caransebeş.

Roxana Bălan Nafiru



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Şi-au furat singuri tinereţea
BOCŞA - La o vârstă la care mulţi dintre noi încă mai cântam „Floricele pe câmpii“, trei cărăşeni s-au [...] mai multe »
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou