Reactualizat la:

Avem prea putin personal calificat

Avem prea putin personal calificat
REŞIŢA – Deşi se organizează cursuri pentru prestatori de servicii turistice, absolvenţii pleacă din ţară.

Rectifica

Atât în sistemul public de învăţământ, cât şi în cadrul unor proiecte, în ultimii ani au fost organizate mai multe serii de cursuri pentru meserii în domeniul turismului. Cu toate acestea, absolvenţii fie nu au ocupat locuri de muncă în domeniul pentru care s-au pregătit, fie au ales să muncească în străinătate, contra unui salariu net superior.

„Toţi tour-operatorii ştiu că, în realitate, calificarea celor care muncesc în turismul cărăşean este undeva la 40%. O cauză meschină este aceea că angajatorii preferă să aibă în unitate muncitori necalificaţi, pentru a a-i plăti mai puţin. Avantajele celor calificaţi (care au şi cunoştinţe de limbi străine) sunt legate de posibilitatea de a munci în staţiuni de lux, pe vase de croazieră sau la hoteluri cu renume, şi asta dintr-o motivaţie financiară explicabilă. În judeţ, discutăm de un turism sezonier şi atunci se încearcă reducerea cheltuielilor cu personalul în extrasezon”, ne-a declarat Daniel Laţcu, preşedintele filialei cărăşene a Asociaţiei Naţionale pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural.

Proiecte pentru dezvoltarea resurselor umane (POSDRU) au prevăzut calificări pentru turism, la fel ca şi sistemul public de învăţământ profesional şi tehnic. Dacă meseriile cum ar fi bucătar, ospătar sau chelner au mare căutare în străinătate, cea de administrator de pensiune este dedicată celor care au o afacere în ţară. „Din păcate, la noi, pentru reducerea cheltuielilor, administratorul este şi om bun la toate, şi cameristă şi recepţioner. Ar trebui inoculată o cultură a turismului şi un pol al calificării în domeniu, în condiţiile în care solicitările sunt în creştere”, a mai amintit Laţcu.

Flavius Rotariu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Puţină sudoare pentru bănuţii de asistat social
REŞIŢA - Şi în această lună, câteva persoane care primesc ajutorul minim garantat de la stat, au fost la muncă [...] mai multe »
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou