Reactualizat la:

Avem cazare, dar nu pentru voi

Avem cazare, dar nu pentru voi
REŞIŢA – Turistul care vrea loc de cazare la un canton silvic nu obţine fără „aprobarea şefului“.

 (5 comentarii)

Rectifica

Ne batem cu pumnii în piept că vrem să transformăm turismul în minunea care va dezvolta acest judeţ.

Nu există semne clare de unde vom începe. Ştim doar că cele mai importante obiective turistice din Caraş-Severin se găsesc în administraţia Ocoalelor Silvice. Iar în perimetrul ocoalelor silvice se află zeci de cantoane silvice şi cabane de vânătoare, frumos amenajate, cu spaţii de cazare, care pot găzdui sute de turişti.

Şi nu spunem noi acest lucru ci broşurile de prezentare ale instituţiilor silvice. Păcat însă că cele mai multe locuri de cazare nu sunt destinate tuturor turiştilor, ci sunt rezervate „turiştilor cu funcţii înalte“, iar cele prezentate în broşuri rămân poate doar justificări a modului de cheltuire a banilor faţă de Regia Naţională a Pădurilor.

Şi vă puteţi convinge singuri de această realitate încercând să vă cazaţi la vreunul din cantoanele silvice din judeţ.

De foarte multe ori oamenii ne-au sunat la redacţie pentru a ne vorbi de aceste aspecte şi când reclamaţiile au fost multe am început să le dăm crezare, nu înainte însă de a ne convinge şi noi.

Astfel, am încercat şi noi să ne cazăm la Cabana „Gârniţa“ de lângă Bocşa, la Cantoanele Buhui şi Cârneala din apropierea Aninei, precum şi la una din cele două vile aflate în preajma Lacului Ochiul Beu. Credeţi că am reuşit? Nu.

Pentru că dacă la unele nu am găsit pădurarul, la cele la care am dat de pădurar acesta nu ne putea caza fără „aprobarea şefului“.

Şi cum îl poţi găsi pe şef în mijlocul pădurii, acolo unde poate el nu a dat decât când s-a inaugurat modernizarea cantonului, sau, după cum spunea pădurarul râzând complice, „şeful dă pe aici cu prilejul unor chindii“. Iar în pădure, şansele de a da de „şeful ocolului silvic X“ la telefonul mobil sunt nule.

Ca turist, chiar dacă nu ai vrut decât să vizitezi ceva din splendorile acestui judeţ, nu-ţi rămâne decât să te întorci acasă şi să te întrebi de o sută de ori: pentru ce aceste reclame false? Oare se vrea într-adevăr dezvoltarea turismului în Caraş-Severin?

Sau rămânem la acel turism destinat „celor cu funcţii înalte“ care merg în natură doar să chefuiască?

Nina Curiţa



Comentarii 5

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
A fost tăiată panglica la Cardiologia renovată
REŞIŢA - Nu e vorba de vreo inaugurare decât, poate, de o inaugurare a normalităţii în secţia de Cardiologie a [...] mai multe »
Au înflorit scările Semenicului
REȘIȚA - Scheletul Hotelului Semenic, în ale cărui cioburi din ferestre se oglindeşte, scăldată în soare, [...] mai multe »
Cui nu-i place cu autobuzul, să aştepte… încă 3 ani, tramvaiul!
REŞIŢA - Asta a fost replica unor concetăţeni, la fel de nervoşi ca toţi cei care au stat, marţi dimineaţă, ca [...] mai multe »
Învățăturile lui Moromete… din Caraș-Severin
RĂCĂȘDIA - Când tinerii fug de viața la țară ca dracul de apa sfințită, bătrânii rămân să țină steagul [...] mai multe »
Poate primi finanţare pentru proiecte de dezvoltare
CARAȘ-SEVERIN - Rusca Montană este una dintre ariile protejate din România care poate depune proiecte pentru a [...] mai multe »
Au zburat pe drumurile judeţului
CARAŞ-SEVERIN - Weekendul a fost unul încărcat pentru poliţiştii rutieri cărăşeni care ne spun că au fost la [...] mai multe »
Anul ăsta n-avem lavandă la Caraşova!
CARAȘOVA - Imaginea superbă din câmpul de lavandă de la Caraşova a fost imortalizată anul trecut, de atunci, [...] mai multe »
Hurduzeu: Vreau ca cei 26, 5 milioane lei să se vadă în drumuri
CARAŞ-SEVERIN - Anul acesta, bugetul alocat reparaţiilor la drumurile judeţene este cel mai mare din ultimii ani! mai multe »
Hunedorenii îşi imprimă bani falşi ca să cumpere caii cărăşenilor
CARAŞ-SEVERIN - Peste o sută de bancnote false, de 50 şi 100 de euro, au fost descoperite de oamenii legii în urma a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou