Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După mazilirea lui Sorin Grindeanu şi înăbuşirea micului puci intern din PSD, curiozitatea era mare: oare cine va avea dubioasa onoare de a fi marioneta lui Liviu Dragnea?

S-au vehiculat multe nume şi s-au făcut multe speculaţii, toate date peste cap atunci când s-a anunţat numele noului premier: Mihai Tudose. O alegere, trebuie să recunoaştem, curioasă; însă competenţele noului premier par a fi mai puţin interesante decât glumele proaste făcute pe seama aspectului său.

Că e bătrân, că arată de parcă a tras Săniuţa la deal toată noaptea, că e atât de loial PSD-ului încât până şi ochii lui au culoarea partidului etc. Hai nu zău! Nu ştiam că premierul României trebuie să fie vreun tinerel metrosexual, bine lucrat la sală şi la solar până arată ca un cozonac plin cu nuci uitat în cuptor, epilat, pensat şi gelat, care să zâmbească noaptea la panourile solare de încep să producă energie electrică mai ceva ca centrala de la Cernavodă. Nu zic că strică să fie și prezentabil, însă până acolo e drum lung, iar problemele României sunt altele decât frumuseţea celor care ne conduc. Aşa că până să visăm la d-alde Trudeau sau Macron, cred că ar fi mai bine să ne amintim că nu avem situaţia economică nici a Canadei, nici a Franţei. Şi oricum, Angela Merkel nu a transformat Germania în liderul indubitabil al Uniunii Europene prin aspectul său de Miss Univers.

Dar mai bine să vorbim despre ceea ce contează cu adevărat. Din păcate, la alt capitol Mihai Tudose se prezintă deplorabil: ministru al Economiei în cabinetele lui Ponta şi Grindeanu (N-aţi auzit de el? Staţi liniştiţi, nici n-aveaţi ce.), cunoscut mai curând pentru deja clasica acuzaţie de plagiat în lucrarea de doctorat şi legături cam strânse cu „serviciile“. Cam atât. A, şi recenta sa declaraţie despre ficatul care duce (ceea ce pe mine mă duce cu gândul la atmosfera absurdă din romanele lui Kafka…).

Iar la un astfel de premier neîn-ficat, de ce să nu avem şi un guvern forti-ficat? Ce mai, oameni unul şi unul, aleşi pe sprânceană! Astfel, îl avem pe Liviu Pop, devenit faimos pentru cerbicia cu care şi-a apărat vechiul stăpân, Victor Ponta, de acuzaţia de plagiat. Apoi revine Petre Daea, omul care, atunci când vorbeşte, face ca nivelul mediu de inteligenţă la nivel global să scadă mai ceva ca Bursa din New York când se apropie Donald Trump de microfon. Şi, ca o noutate, Ionuţ Mişa, care şi-a inaugurat triumfal mandatul cu o degringoladă de zile mari, anunţând mai întâi desfiinţarea Pilonului II de pensii pentru ca, imediat după aia, să-şi retragă declaraţia. Şi ştiţi cu ce se va ocupa, nu? El este omul care va conduce finanţele ţării…

Totuşi, să-i mulţumim lui Liviu Dragnea că nu a numit-o la Educaţie pe Ecaterina Andronescu. Aşadar, avem Guvern. Până prin toamnă-iarnă, când va fi numit următorul, Dumnezeu cu mila…

Foto: jagouveia.blogspot.com