Reactualizat la:

Avansat sau experimentat?

Avansat sau experimentat?
REŞIŢA – Aceasta este întrebarea cu care liceenii intră în sala de examen acum, când au mai scăpat de emoţii.

 (2 comentarii)

Rectifica

Dacă până acum elevii se gândeau la nota pe care o vor primi la probele orale, anul acesta întrebarea s-a modificat precum metodologia Bacului. Fie că şi-au susţinut colegii şi prietenii sau au auzit ce tip de subiecte au extras candidaţii la examenul de Bacalaureat în prima zi a probei de competenţe lingvistice, tinerii absolvenţi de liceu au intrat ieri mai încrezători în sala de examinare.

Cu toate că emoţiile încă existau, aceştia erau convinşi că vor promova cel puţin cu un nivel de competenţă avansat. Despre obţinerea unui nivel de competenţă mediu nici nu se pune problema. Dacă liceenii de la Grupul Şcolar Industrial „Ştefan Anghel“ din municipiu mai au de aşteptat până la aflarea rezultatelor, cei de la Liceul Teoretic „Diaconovici Tietz“ au ieşit din examen bucuroşi că la final vor primi un certificat de competenţă pentru utilizator avansat, sau chiar experimentat.

Acesta este şi cazul elevei Damaris Gheorghe, care ne-a declarat că a obţinut calificativul de utilizator experimentat. Subiectul a fost uşor, ne-a mărturisit tânăra, „am avut un text despre conceptul modern al literaturii şi trebuia să spun ce tip de text este: argumentativ, narativ. De asemenea, a trebuit să aduc argumente iar la cel de-al doilea punct a trebuit să-mi exprim opinia cu privire la rolul literaturii în formarea unui tânăr“. În schimb, colega ei, Alexandra Duma, a trebuit să spună care este receptorul şi emiţătorul într-un fragment la prima vedere, de Mircea Cărtărescu, dar şi „opinia mea despre trecerea anilor“. Eleva a obţinut un nivel avansat.

Nici absolvenţii de liceu de la „Ştefan Anghel“ nu au întâmpinat dificultăţi în abordarea subiectelor extrase. Chiar dacă nu vor afla rezultatele până la finalizarea probei, ei sunt ferm convinşi că vor promova cu un calificativ bun. Aşteptând să intre la examen, Andreea Sofronie consideră că „faţă de anii trecuţi este totuşi mai uşor. Acum, procentul de promovabilitate este mult mai mare, deoarece nu se mai dau note iar probele orale sunt doar o idee pentru ce va urma la scris“.

Colega ei, Alina Aruştei, ne-a mărturisit că a fost foarte uşor şi că a extras un subiect despre kitsch şi istoria tehnologiei moderne. „A trebuit să spun ce fel de text este, care este diferenţa dintre artă şi kitsch şi care dintre acestea este mai importantă. Desigur că am spus arta“. Eleva ne-a mai mărturisit şi faptul că pe lângă cele fixe de pe bileţelul extras, profesorii examinatori pun diferite întrebări cu privire la acel subiect.

„M-au mai întrebat dacă la o expoziţie de artă trebuie să ai talent. Am răspuns că da“. Cu privire la subiectul său, tânărul Andrei Binu a fost concis. „Am extras un text informativ şi au fost întrebări cu privire la receptorul textului, ce vrea să exprime şi opinia mea cu privire la subiect“, ne-a declarat el.

Lavinia Predescu



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Coco Galescu, mesaj dureros după moartea lui Zsolt Török
CARANSEBEȘ - Prieten cu cel care a decedat în urmă cu câteva zile în Munții Făgăraș, renumitul alpinist [...] mai multe »
SANITAS Caraș-Severin propune soluţii pentru impasul financiar al SJU
REŞIŢA - Reprezentanţii sindicatului SANITAS CS s-au adresat instanţei pentru restituirea sumelor neacordate [...] mai multe »
Transport electric, piste de biciclete și trotuare ca-n palmă
CARANSEBEŞ - Asta propun cei care realizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Caransebeș, ieri [...] mai multe »
Calea ferată Oraviţa-Baziaş împlineşte 165 de ani
REŞIŢA - Este vorba despre primul tronson de cale ferată de pe actualul teritoriu al României, care a fost inaugurat [...] mai multe »
Atracţia nudă a minunii cinetice
REŞIŢA - Artezienele Reşiţei au fost nu o dată în centrul atenţiei, fie prin electoralele spumante care le [...] mai multe »
Trei kosovari, opriţi la frontieră
CARAŞ-SEVERIN - Cei trei au fost prinşi în miez de noapte de poliţiştii de frontieră orăviţeni, la aproximativ [...] mai multe »
Dunca cere avize pentru iarnă, deși e sceptic că le va și primi
MUNTELE MIC - Omul de afaceri timișorean, unul dintre cei mai importanți investitori din turismul cărășean, se [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou