Reactualizat la:

Avans in Parcul Industrial

Avans in Parcul Industrial
Scris de A.M. - REŞIŢA – Cât de curând, proiectul „Nova Ţerova“ îşi va oferi primele roade.

 (11 comentarii)

În Zona Industrială de pe Valea Ţerovei se derulează o primă investiţie, cea a companiei Autoliv, care ridică o hală industrială şi o clădire de birouri, suprafaţa totală a edificiilor urmând să fie de 5.465 mp. Potrivit municipalităţii, sub cele două acoperişuri vor fi create 700 de locuri de muncă, iar lucrările avansează promiţător.

Hala va adăposti unul dintre punctele de producţie ale societăţii, care va cuprinde, la parter, o zonă de producţie, una de depozit şi anexe, iar la etaj spaţii tehnice şi birouri. Celălalt corp va avea la parter birouri, grupuri sanitare şi vestiare, iar la etaj o amplă sală de mese cu o terasă deschisă, alte birouri, săli de întâlniri şi alte grupuri sanitare. Vor exista şi anexe tehnice necesare bunei funcţionări a complexului, o platformă acoperită pentru deşeuri, parcări şi rampe pentru încărcarea şi descărcarea camioanelor.

Rectifica



Comentarii 11

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa uneste partiile Semenicului
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a acceptat schimbul de terenuri cu Romsilva, iniţiativă care permite [...] mai multe »
Dle ministru, Regiunea Vest are nevoie de portul de la Moldova Noua
CARAȘ-SEVERIN - Asta i-a spus senatorul liberal Marcel Vela ministrului Transporturilor în interpelarea cu privire la [...] mai multe »
Cod portocaliu si galben in Caras-Severin! Atentie la vant!
CARAŞ-SEVERIN - Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de vânt puternic pentru şase judeţe din sud-vestul [...] mai multe »
A venit cu grenada la scoala, la Bocsa
BOCŞA - O grenadă, pe care tatăl său a găsit-o desfăcută şi, după asamblare, a transformat-o în bibelou, a pus [...] mai multe »
Politica firului de iarba da roade la Resita
REŞIŢA - La mijlocul mandatului de primar, şeful administrativului reşiţean atrage aprecieri pozitive din partea [...] mai multe »
In doua sate din comuna Iablanita se va turna asfalt
IABLANIŢA - Iar acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil din primăvara anului viitor, proiectul privind [...] mai multe »
Primaria Resita a decernat premiile curateniei
REŞIŢA - În plină toamnă, municipalitatea de pe Bârzava răsplăteşte asociaţiile de proprietari care au fost [...] mai multe »
Rafuiala in trafic, trasa in dosar penal
CONSTANTIN DAICOVICIU - Şoferii a două autoturisme l-au şicanat în trafic pe al treilea, incidentul fiind presărat [...] mai multe »
Carasul nu e atins de criza nationala de citostatice
CARAŞ-SEVERIN - Asta datorită vigilenţei medicului şef al Secţiei de Oncologie, dr. Melania Bengulescu, care a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou