CARANSEBEŞ – Un tânăr timişorean s-a plâns poliţiştilor din Caransebeş vizavi de faptul că o persoană necunoscută i-a furat autoturismul.
Firul poveştii a plecat dintr-o staţie de carburanţi din municipiu, unde, sub pretextul că îi cumpără autoturismul, un bărbat a profitat de neatenţia proprietarului şi i-a furat maşina, rulând în viteză spre Jupa. „În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat autoturismul furat pe raza localității Oțelu Roșu. Autorul furtului este un tânăr de 21 de ani, din Oțelu Roșu, pe numele căruia polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta“, ne informează agentul şef adjunct Cecilia Dăneţ, purtătorul de cuvânt al poliţiştilor cărăşeni.