Reactualizat la:

Automobiliştii, test util

Automobiliştii, test util
REŞIŢA – Piloţii reşiţeni au participat la o etapă europeană de Viteză în Coastă, la Sternberk (Cehia).

 (1 comentariu)

Rectifica

Pe Circuitul Sternberk, din Cehia a fost programată, în perioada 5-7 iunie a.c., o etapă a Campionatului European de automobilism Viteză în Coastă.

Experienţă aparte
Printre cei 128 de participanţi, reprezentând opt ţări, s-au regăsit, în premieră, şi cei patru piloţi de la Racing Team U.C.M. Reşiţa, Lucien Hora, Mircea Pădurean, Christian Nistoran şi Claudiu Ciucă. O prezenţă inedită, aşteptată cu mare interes. Ei bine, pe lângă faptul că au revenit acasă cu o experienţă aparte, automobiliştii reşiţeni au avut şi evoluţii apreciabile, pe unul dintre cele mai vechi circuite din Europa, datând încă din 1905, aşa după cum avea să ne precizeze Cătălin Negreanu, directorul de Marketing al clubului.

Lucien Hora, lider
Cea mai bună poziţie în clasamentul Open a ocupat-o Lucien Hora, locul 23, care a parcurs cei 7,8 km în 7 minute, 21 de secunde şi 648 de sutimi. Apoi, Mircea Pădurean a sosit pe locul 32 (7.38:730), Christian Nistoran, pe 40 (7.47:090), iar Claudiu Ciucă, pe 48 (8.19:999).

„A fost minunat, am văzut o altă lume, ne-a declarat Lucien Hora. Totul ireproşabil, de la organizare, traseu, comportament, oameni şi spectatori. Traseul foarte securizat, cu un asfalt impecabil. Personal, sunt foarte mulţumit de locul ocupat. Se putea ceva mai mult, poate câştigam zece secunde, dacă nu aveam unele probleme tehnice. Poate m-aş fi oprit pe locul 17. Sigur, n-am cunoscut traseul decât de pe hârtie, fiindcă acolo nu au fost antrenamente. Doar două urcări sâmbătă şi cele două curse de duminică. Dar, repet, sunt foarte mulţumit“.

Marius Moraru
marius.moraru@informmedia.ro



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Victorie la limita pentru CSU Resita
REȘIȚA - CS Universitatea Reșița a obținut duminică, 20 ianuarie, o victorie la limită pe teren propriu cu scorul [...] mai multe »
Meci demonstrativ oferit de veteranii Resitei
REȘIȚA - La finalul partidei de sâmbătă dintre CSM Școlar Reșița și CSM Făgăraș, handbaliștii care au [...] mai multe »
Spectacol handbalistic in Sala Polivalenta
REȘIȚA - Handbaliștii de la CSM Școlar Reșița și-au măsurat forțele cu două echipe din Liga Națională. mai multe »
Daniel Vadrariu a semnat cu CSM Resita
REȘIȚA - Vădrariu a jucat în ultima perioadă la UTA Arad, formație care evoluează în Liga a II-a și a mai [...] mai multe »
Resitencele vor victoria cu CSU Oradea
REȘIȚA - Elevele antrenate de Cristian Busuioc vor întâlni duminică, 20 ianuarie, de la ora 15, formația CSU [...] mai multe »
Primele amicale pentru handbalisti
REȘIȚA - Echipa antrenată de Ilie Vaidasigan va juca joi, 17 ianuarie, prima partidă din 2019. Rosso-nerii vor [...] mai multe »
Ambitii mari pentru Liliana Dragomir
REȘIȚA - Atleta Liliana Dragomir, legitimată la CS Municipal Reșița, are ambiții mari în anul 2019, obiectivul [...] mai multe »
Luptatorii resiteni sunt in plina pregatire
REȘIȚA - Luptătorii de la CSM Reșița și de la CSȘ Reșița au început deja antrenamentele. mai multe »
Muncitorul Resita, castigatoare la Cupa Unirii
REȘIȚA - Competiția Cupa Unirii la fotbal s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute la sala de sport a [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou