Reactualizat la:

Automobilismul revine pe traseul din Valea Domanului

Automobilismul revine pe traseul din Valea Domanului
Scris de M.C. - REȘIȚA – Sezonul 2016 al întrecerii automobilistice de viteză în coastă Romanian Berg Cup debutează în această săptămână pe tradiționalul traseu din Valea Domanului. La startul primei etape, programate sâmbătă, 2 iulie, sunt așteptați peste 40 de piloți din toată țara.

Printre concurenți se va afla și campionul reșițean Ovidiu Zaberca, unul dintre piloții remarcabili din Campionatul Național de viteză în coastă. Sâmbătă se vor desfășura șase urcări, dintre care două de recunoaștere, două cronometrate şi două manşe de concurs, care stabilesc câştigătorii competiției. Pentru buna desfășurare a evenimentului precum și pentru siguranța spectatorilor și a concurenților, cei prezenți pe probă sunt rugaţi să asculte indicațiile oficialilor de cursă și să se conformeze acestora. Restricții de trafic vor fi impuse în data de 2 iulie pe DN 58, sectorul Reșița – Carașova, între km 44 + 900 și 48 + 750. Organizatorul recomandă folosirea rutelor ocolitoare Anina – Grădinari – Reșița sau Reșița – Voiteg- Moravița – Oravița – Anina. Prima etapă din campionatul de viteză în coastă Romanian Berg Cup este organizată de VSS Racing Club sub egida FRAS, cu sprijinul Primăriei Reșița.

Foto: RallyZoom.ro

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Meciul Muncitorul – Deva, reprogramat
REȘIȚA - Primul meci oficial din acest an al echipei reșițene de futsal a fost amânat câteva zile. Disputa dintre [...] mai multe »
Daniela Bereanu a dat lovitura
REȘIȚA - Micuța jucătoare de tenis de la CSM Reșița s-a întors cu două medalii de la Campionatul Național U12. mai multe »
Banatul reia campionatul cu o victorie de 3 puncte
CARANSEBEȘ - Voleibaliștii de la Banatul Caransebeș au obținut sâmbătă seara o victorie în 4 seturi, trecând pe [...] mai multe »
Scolar Resita – primul examen, cu Viitorul Caransebes
REȘIȚA - CSM Şcolar Reşiţa – Viitorul Caransebeş 2-1 (0-0), într-o partidă amicală disputată sâmbătă, 21 [...] mai multe »
Stelele Banatului vin la Caransebes
CARANSEBEȘ - Gloriile fotbalistice din această zonă a țării își dau întâlnire la finalul săptămânii, la [...] mai multe »
CSM Scolar Resita intalneste Viitorul Caransebes
REȘIȚA - Primul meci de verificare din această pauză competițională pentru formația CSM Școlar Reșița va fi [...] mai multe »
Competitia Top Blitz devine tot mai populara
REȘIȚA - 15 jucători au participat la etapa a doua din 2017. mai multe »
CSU Resita, cu optimism la Pitesti
REȘIȚA - Echipa feminină de handbal se pregătește pentrui prima deplasare din 2017. mai multe »
Diana Frant, numarul 1 în Caras-Severin
REȘIȚA - Luptătoarea de la CSM Reșița obține pentru a cincea oară titlul de cea mai bună sportivă a județului. mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou