Reactualizat la:

Autobuzele viitorului vor circula în Oravița în 2022

Autobuzele viitorului vor circula în Oravița în 2022
ORAVIȚA – Autoritățile locale ne asigură că proiectul prin care orașul și localitățile aparținătoare vor fi dotate cu autobuze hibrid merge înainte. Iniţiativa face parte din programul „Reducerea emisiilor de carbon în orașul Oravița”, bazat pe investiții destinate îmbunătățirii mobilității locuitorilor din zonă. Valoarea totală este de 21.586.593 lei, iar termenul de finalizare este 28 februarie 2022.

Astfel se vor achiziționa patru autobuze hibrid, se vor construi 16 stații de autobuz, platforme de așteptare pentru călători cu construcții metalice pentru adăpostire, se vor moderniza 8.730 mp de trotuar din zona Gării și se va moderniza un tronson de 1,93 km de drum. Autobuzele vor deservi trei rute: Oravița-Răchitova-Brădișoru de Jos-Agadici-Oravița, Oravița-Broșteni-Ciclova Română-Ciclova Montană-Oravița, precum și o rută internă prin oraș. Proiectul se află în faza finalizării licitației pentru proiectare tehnică pentru construcția de terminale și pentru reabilitarea străzilor.

Deși unii orăvițeni și-au luat gândul de la autobuzele electrice, iată că Primăria dă asigurări că totul merge conform planului și face apel la înțelegere și răbdare din partea cetățenilor. Proiectul este unul de mare anvergură și durata de execuție este lungă. Vom întreba orăvițenii în 2022 cum merg autobuzele electrice și vă vom ține la curent. Mult nu mai e până atunci!

Flavius Militaru

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou