Şedinţa ordinară de marţi, 29 martie, a consiliului local i-a scos puţin din astenia de primăvară pe aleşii reşiţenilor, debutând cu proiectul de hotărâre prin care se lua act de încetarea de drept a mandatului de consiler local al lui Tiberiu Pădurean, în urma demisiei. Locul acestuia a fost luat de către următorul pe listele de supleanţi ai PDL-ului, care a candidat la alegerile locale din iulie 2008 din partea formaţiunii politice – Marius Stan, care a şi depus jurământul.
Pe ordinea de zi au figurat o serie de proiecte importante pentru viaţa urbei, precum unul legat de Planul Urbanistic General, de Bazinul Olimpic sau de garsonierele destinate cadrelor medicale, care să nu mai ocolească Reşiţa din pricina lipsei unei locuinţe. Şi, aşa cum ne-am obişnuit, niciuna dintre iniţiative n-a fost votată, toate fiind retrase.
Au dezbătut o rectificare de buget
A fost în schimb supusă dezbaterii o nouă rectificare de buget. În cadrul ei, consilierii au propus amendamente dintre cele mai surprinzătoare. Astfel, pentru finanţarea unui proiect încă neaprobat de consiliu, Ioan Benga a cerut să fie luaţi bani de la o asociaţie şi de la fântâni, deşi în acest din urmă caz o parte din bani era destinată finalizării lucrărilor pentru puţuri deja forate, care n-ar fi putut fi abandonate după forare, pentru că altfel investiţia ar fi fost zadarnică.
Iar Viorel Blajovan a propus alocarea unei sume de 5.000 de lei pentru Liceul Teoretic „Traian Lalescu“ din Reşiţa, care împlineşte 50 de ani, şi a alteia de 2.000 de lei pentru o trupă de copii care merge în Belgia, cu banii alocaţi continuării lucrărilor la Grădiniţa PP 7. Reacţia Mariei Uzun, directorul economic al municipalităţii, a fost oarecum incontrolabilă – „Dar nu se poate!“, a exclamat aceasta, discuţiile ulterioare ale consilierilor reglând neajunsurile amendamentelor, astfel încât proiectul a trecut cu brio.
Antoniu Mocanu