Reactualizat la:

Au urcat pe podiumul national

Au urcat pe podiumul national
Scris de M.C. - REȘIȚA – Școala Gimnazială Nr. 2, medaliată cu bronz la etapa finală a ONSS la minihandbal mixt.

Rectifica

Așa cum ne-a obișnuit în ultimii ani, Școala Gimnazială Nr. 2 Reșița iese în evidență nu doar prin rezultatele la învățătură ale elevilor care studiază aici, ci și prin sport. Participarea la etapa finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la minihandbal mixt, competiție desfășurată la Cluj-Napoca, a adus echipei Școlii Gimnaziale Nr. 2 Reșița o binemeritată prezență pe podiumul de premiere. Elevii reșițeni, pregătiți de prof. Gheorghe Brânzei și Liliana Dacica, au făcut un turneu bun, iar la final au intrat în posesia medaliilor de bronz.

Școala Gimnazială Nr. 2 a obținut două victorii în grupă și a pierdut un meci, apoi a jucat semifinala contra campioanei din Suceava, de care a fost învinsă. Dar, nu era totul pierdut. În ultima zi a competiției, elevii de la Școala 2 și-au luat revanșa în fața echipei Școlii Gimnaziale „Ioan Alexandru Bassarabescu” Ploiești (învingătoare în faza grupelor) și s-au impus acum cu 20-17, terminând pe locul al treilea.

Fac parte din echipa medaliată cu bronz: Robert Back, Alexandru Nicolae Albu, Andrei Gabriel Glăvan, Ian Andrei Schinteie, Ionuț Adrian Popovici, Luca Andrei Buzatu, Rebeca Amedea Imbri, Flavia Maria Tîmpa, Ioana Cristiana Ursul și Alessia Maria Diaconescu.

Elevii au fost însoțiți de prof. Gheorghe Brânzei și Adina Tîmpa.



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Muncitorul si Energetica, doua medalii la judo
CARAȘ-SEVERIN - La Ploieşti s-a desfăşurat recent Campionatul Naţional de Judo Ne Waza (lupte la sol), la [...] mai multe »
Flavius Rusalin, pregatit pentru lupta
REȘIȚA - Reșițeanul Flavius Rusalin va lupta în această seară, la Piatra Neamț, în gala „Bătălia [...] mai multe »
Gimnastii resiteni, aproape de podium
REȘIȚA - Recent au avut loc la Ploiești Campionatele Naționale de gimnastică artistică, iar Clubul Sportiv Școlar [...] mai multe »
Antrenament cu public pentru CSM Resita
REȘIȚA - Echipa antrenată de Octavian Benga a disputat miercuri, 17 octombrie, un amical cu Progresul Ezeriș, joc [...] mai multe »
Doi caraseni, pe podium la Nationalele de kickboxing
CARAȘ-SEVERIN - Înființată în anul 2018, secția de kickboxing a A.S. Complex Gym Oțelu Roșu a participat cu doi [...] mai multe »
Medalii pentru elevii lui Zoltan Lipan
REȘIȚA - Campionatul Național Școlar, ajuns la ediția a XIV-a și Cupa „Reșița”, ajunsă la ediția a [...] mai multe »
Rezultate bune obtinute de atletii caransebeseni
CARANSEBEȘ - La concursul național de probe neclasice și ștafete, desfășurat la Cluj-Napoca, pe frumosul stadion [...] mai multe »
Olimpia II Cluj, prea buna pentru Banat Girls
REȘIȚA - Fotbalistele de la ACS Banat Girls au pierdut duminică pe teren propriu, scor 1-7, partida cu Olimpia II [...] mai multe »
Turda, prea tare pentru CSM Resita
REȘIȚA - CSM Școlar Reșița a pierdut duminică, scor 22-27, partida de pe teren propriu din Cupa României cu [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou