Reactualizat la:

Au stat un an numai in contestatii

Au stat un an numai in contestatii
REŞIŢA – Este opinia primarului comunei Berzasca, Petru Ioan Furdui, care consideră că sistemul bancar e de neclintit. De mai mulţi ani în topul localităţilor cu cel mai mare număr de proiecte aflate în diferite stadii de derulare, Berzasca suferă din pricina reticenţei băncilor de a acorda credite.

 (1 comentariu)

Rectifica

„Există întârzieri deloc de neglijat din pricina sistemului birocratic, şi nu din pricina factorului uman, pentru că există puţini evaluatori, ci pentru că sunt contestaţii. Legea achiziţiilor publice nu este foarte restrictivă în cazul societăţilor care depun aceste contestaţii şi care nu demonstrează că au dreptate. Fără să fie sancţionate, acestea pot, fără vreun motiv bine determinat, să întârzie anumite etape ale proiectului şi peste un an de zile. Berzasca a stat un an întreg numai în contestaţii – CNSC, Curtea de Apel, după care iarăşi CNSC, şi tot aşa. Noi am avut dreptate, dar am întârziat“, a precizat primarul Furdui.

În prezent, în comună se derulează, în diferite faze, zece proiecte, dintre care patru în sistem public şi celelalte în regim privat. „Probleme avem cu asigurarea cofinanţării, de la bănci. Nu se armonizează ghidul solicitantului cu stategia de creditate şi se ajunge, din nou, la întârzieri. Sunt multe proiecte blocate, contractate cu doi-trei ani înainte şi soluţii la îndemână nu sunt prea multe. Ipotecile, cofinanţarea de 50% şi alte imobile depuse ca garanţie nu ajută unei firme nou înfiinţate în faţa unui credit bancar“, a mai amintit edilul comunei de pe Clisura Dunării.

Flavius Rotariu



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Infractorii nu dorm! Trebuie să fim pe baricade!
CARAȘ-SEVERIN - A spus ministrul Marcel Vela, cerând maximum de implicare în organizarea celui de-al doilea tur al [...] mai multe »
Un şef de poliţie nu face politică!
REŞIŢA - La conferinţa de presă susţinută joi de preşedintele PSD Caraş-Severin, Luminiţa Jivan, s-a făcut [...] mai multe »
Avram, trimis la aer curat
CARAŞ-SEVERIN - Zilele trecute, Marcel Vela declara că are în vizor situația unui inspectorat politizat de către [...] mai multe »
PNŢCD sprijină PSD Caraş-Severin la alegerile de duminică
CARAŞ-SEVERIN - Anunţul a fost făcut de preşedintele Dan Sârbu în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la [...] mai multe »
Poţi să mori de gripă doar dacă nu te vaccinezi!
REŞIŢA = În judeţ a sosit şi ultima tranşă de vaccinuri antigripale repartizate de către Ministerul [...] mai multe »
Toate firmele de deratizare, la control!
ROMÂNIA - Decizia aparține ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela și a fost luată ca urmare a tragediei de la [...] mai multe »
Polonezii redeschid combinatul siderurgic de la Oţelu Roşu?
OŢELU ROŞU - Se pare că zvonul de redeschidere a uzinei de pe Valea Bistrei va fi o certitudine, iar după şapte ani [...] mai multe »
Transal Urbis își face o nouă stație de sortare
CARANSEBEȘ - Operatorul de salubritate și transport din Caransebeș vrea să mute stația provizorie din zona Gării [...] mai multe »
Nu cred că a uitat Caransebeșul!
CARANSEBEŞ - Asta spune primarul Felix Borcean despre noul ministru de Interne, Marcel Vela, relațiile acestuia în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou