Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Festivităţile organizate de autorităţile reşiţene în Piaţa Tricolorului din Reşiţa, cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, au avut un caracter inedit. Şi asta pentru că, deşi n-a atras un public numeros, după predarea drapelului, înaintea ridicării acestuia, a fost sfinţit de preot şi sărutat de reprezentanţii autorităţilor, veniţi la eveniment.

Printre participanţii la eveniment s-au numărat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai partidelor politice, ai asociaţiilor, ligilor şi fundaţiilor neguvernamentale, veterani de război, cadre militare active sau în rezervă ori retragere.

Cu acest prilej, a fost intonat imnul naţional, a avut loc o scurtă slujbă religioasă, după care au luat cuvântul colonelul Ion Pasăre, comandantul Centrului Militar Judeţean Caraş-Severin, şi Silviu Hurduzeu, prefectul judeţului, care le-au vorbit celor prezenţi despre însemnătatea zilei şi semnificaţia culorilor tricolorului. A urmat apoi un ceremonial militar, derulat pe ritmuri de fanfară, culminând cu prezentarea onorului de către garda de onoare şi cu o scurtă defilare a diferitelor structuri din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Evenimentul s-a încheiat după ridicarea drapelului.

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi de atunci se sărbătoreşte în fiecare an în data de 26 iunie.

Antoniu Mocanu