Reactualizat la:

Au sanctionat-o din nou pe Ana Vasile

Au sanctionat-o din nou pe Ana Vasile
Scris de F.R. - CARAȘ-SEVERIN – Consilierii județeni au aprobat, miercuri, în ședință extraordinară, sancționarea disciplinară a directorului executiv al DGASPC, Ana Vasile. Sancțiunea prevede diminuarea drepturilor salariale cu 20%, pe o perioadă de trei luni.

 (2 comentarii)

Rectifica

Din dispoziția președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, s-a constituit o echipă de control tematic, la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), fiind constatate mai multe nereguli și, în consecință, mai multe sesizări înregistrate la Comisia de disciplină. Zilele trecute am primit o nouă rezoluție din partea Comisiei de disciplină, respectiv, sancțiune administrativă, 20% diminuare a salariului pe o perioadă de trei luni”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ionuț Popovici.

Pentru aprobarea proiectului de hotărâre a fost nevoie de vot secret, rezultatul final al acestuia fiind că doar șase consilieri județeni au votat împotrivă. „Comisia mai are sesizări, nu mă pot antepronunța, însă așteptăm celelalte rezultate care vor veni în cel mai scurt timp. Sesizările penale au fost făcute, iar organele abilitate vor lua măsuri dacă acestea se impun“, a adăugat vicepreședintele Popovici.

Directorul DGASPC Caraș-Severin, Ana Vasile, a mai fost sancționată o dată în luna decembrie 2016, cu mustrare scrisă. 



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Nu am venit sa incerc, am venit sa performez
CARANSEBEȘ - Asta spune Octavian Dena, directorul uneia dintre cele mai cunoscute uzine din Caransebeş, care ne-a [...] mai multe »
Vrei pasaport, inscrie-te pe lista, iar si iar
REŞIŢA - De o săptămână, reșiţenii se plâng de mersul greoi al eliberării paşapoartelor. mai multe »
Autotren rasturnat langa Maureni
MĂURENI - Un autotren încărcat cu fier vechi s-a răsturnat, în dimineața zilei de marți, 22 august, pe DN 58 B, [...] mai multe »
Primarul Resitei condamna schimbarea politica a inspectorului scolar general
REȘIȚA - Ioan Popa spune că politizarea școlilor este o practică de care trebuie să uităm. mai multe »
Cand birtul se muta la… volan
CARAȘ-SEVERIN - O fetiță de 4 ani a fost rănită grav în urma unui accident produs duminică seara târziu, pe [...] mai multe »
Defrisarile ne-au luat curentul!
CARAȘ-SEVERIN - Atât reșițenii, cât și cei din localitățile din apropiere s-au plâns, în după-amiaza de luni, [...] mai multe »
Restantierii s-au intors in salile de examen
CARAŞ-SEVERIN - Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a început luni, cu proba scrisă la Limba şi [...] mai multe »
Marcel Vela: PNL nu face judetul sa sufere
CARANSEBEŞ - De asemenea, şeful liberalilor cărăşeni speră ca aleşii PSD să mai renunţe la patimi şi agresivitate. mai multe »
In amintirea celor plecati..
NICOLINȚ - În satul Nicolinţ din judeţul Caraş-Severin a fost ridicată o troiţă închinată foştilor deţinuţi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou