Reactualizat la:

Au pus punct admiterii la liceu

Au pus punct admiterii la liceu
REŞIŢA – Evaluarea naţională s-a încheiat miercuri, cu proba la matematici, care a dat mari bătăi de cap tinerilor.

Rectifica

Aproximativ 3.000 de elevi cărăşeni de clasa a VIII-a au dat miercuri ultima probă, cea la matematică, din cadrul evaluării naţionale. Anul acesta, tinerii nu au mai dat teza cu subiect unic, însă au fost supuşi unul alt tip de evaluare, cuprinzând două, respectiv trei probe scrise, din materia celor patru ani de studiu ai gimnaziului.

La proba de miercuri, s-au adăugat una la limba şi literatura română (4 mai), şi una la limba maternă (6 mai). La fel ca în cazul tezelor, tinerii au susţinut examenele în cadrul şcolii, supraveghetorii şi cei care corectează lucrările fiind aleşi din personalul şcolii.

Cum a decurs proba la matematică? A fost extrasă varianta 5, care însă a dat ceva bătăi de cap tinerilor, în majoritate de 15 ani, care au susţinut examenul. Potrivit lor, primul subiect a cuprins, în general probleme de nivelul claselor V-VI, al doilea de algebră, de nivel claselor VI-VII, iar ultimul, de geometrie, de nivelul claselor VII-VIII, lucru confirmat şi de dascăli.

Cel de-al treilea subiect a cuprins însă două probleme, una de geometrie plană, cealaltă în spaţiu. Şi totuşi, nu vederea în spaţiu a fost cu dichis, ci sinusurile, semicercurile şi ariile din geometria plană. Problema le-a dat bătăi de cap şi tinerilor Ioan Borbely, din clasa a VIII-a B, de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 2 din Reşiţa, şi colegei sale Alexandra Baderca, dintr-a VIII-a C, care speră la o notă de 8. În schimb, pentru Georgiana Blaga, din clasa a VIII-a C, lucrurile au stat altfel: „Problema a fost ceva mai grea, dar am rezolvat-o până la urmă“.

Şi totuşi, deşi tinerii au scăpat de tezele cu subiect unic, evaluarea naţională s-a suprapus cu vechiul sistem de teze, pe care elevii le susţin în aceeaşi perioadă. Potrivit prof. Cristina Vlăduceanu, subiectele de acum au fost mai uşoare decât cele de la vechea capacitate, situându-se cam la acelaşi nivel cu cele de la tezele cu subiect unic: „Subiectele au avut o dificultate gradată, mergând de la simplu la complicat şi au avut un caracter practic, altfel decât eram obişnuiţi până acum. În general, copiii care au avut note de trecere, vor avea şi acum“.

Antoniu Mocanu



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Din păhărel, cu maşina în… stâlp
REŞIŢA - Aceasta este povestea unui conducător auto care şi-a înfipt maşina, duminică seara, într-un stâlp de [...] mai multe »
Numărătoarea inversă pentru bursa de muncă
REŞIŢA - A rămas mai puţin de o lună până ce şi în judeţul nostru va fi organizat cel mai important eveniment [...] mai multe »
Unic din prima secundă – Marşul pentru viaţă 2019
REŞIŢA - Pregătit intens de către tinerii ortodocşi prin ateliere de promovare, marşul a mobilizat numeroşi [...] mai multe »
Condiţii europene pentru copiii din Brădişorul de Jos
BRĂDIŞORUL DE JOS - 40 de copii din această localitate vor beneficia de acum de o dotare didactică corespunzătoare [...] mai multe »
Spune Aaaa… fără mâncare între dinţi!
REŞIŢA - Ziua Mondială a Sănătăţii Orale a fost marcată și la Direcţia de Sănătate Publică Caraş-Severin, [...] mai multe »
În câteva luni, drumul Maciova-Ciuta-Obreja ar putea fi ca nou!
CARAȘ-SEVERIN - Asta pentru că au fost reluate lucrările pe acest tronson, lucrări desfășurate prin Programul [...] mai multe »
Grefierii cărăşeni s-au alăturat protestului din ţară
REŞIŢA - Vineri, 22 martie 2019, aceştia au protestat timp de o oră, între orele 11.00 – 12.00,  în faţa [...] mai multe »
Flăcări lângă DN58B, la Măureni
MĂURENI - Vegetația a fost cuprinsă de flăcări în două locuri, lângă carosabil, pe DN58B, la intrarea în [...] mai multe »
Două milioane de lei, investite în zâmbetul copilăriei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană a inaugurat, vineri, cel mai mare loc de joacă pentru copii din vestul ţării. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou