RESITA – Luni, 12 decembrie, între orele 10.00 şi 12.00, în Sala de festivităţi „Jean Monnet“ a Liceului Teoretic „Diaconovici-Tietz“ Reşiţa a avut loc o activitate de informare şi prevenire a consumului de droguri.
Dezbaterea a fost susţinută de către psiholog Nica Mihail şi dr. Claudia Mihăilă de la Centrul de Prevenire, Evaluare şi Combatere Antidrog Caraş-Severin din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, dar şi de comisarul şef Cristian Goian din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin – serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate.
Tema dezbaterii s-a referit la riscurile şi consecinţele medicale, psihologice şi juridice ale consumului de droguri. După cum ne-a informat directorul unităţii de învăţământ, prof. Florica Molnar, la această dezbatere au participat elevii claselor a IX-a D, a XI-a A, B, C, D, şi a XII-a A, B, C, D din cadrul liceului.