Reactualizat la:

Au luat peşte pentru a distruge papura

Au luat peşte pentru a distruge papura
CARANSEBEŞ – Aflată în administrarea Clubului de vânătoare şi pescuit sportiv din Caransebeş, balta de la ieşirea spre Reşiţa, cunoscută de localnici ca balta de la Avicola, a fost populată marţi cu peste 400 de kilograme de crap Ten şi românesc.

Rectifica

Peştii, exemplare între 1 şi 3 kilograme, au fost achiziţionaţi de la crescătoria din Ineu, din fondurile AJVPS Caraş-Severin şi din donaţia făcută de consilierul liberal Dan Tocuţ. „Am cumpărat 300 de kilograme de Ten pentru a distruge papura din balta de la şosea. De asemenea, un împătimit al pescuitului sportiv, domnul doctor Dan Tocuţ ne-a sponsorizat cu 100 de kilograme de crap românesc. Până în mai anul viitor pescuitul pe această baltă va fi închis pentru ca peştii să ierneze în linişte“, a precizat Cristian Stepanescu, vicepreşedintele Filialei Caransebeş a AJVPS.

Popularea bălţii de la fosta Avicola a fost salutată şi de preşedintele de onoare al Clubului, Marcel Vela, potrivit căruia astfel de iniţiative sunt în spiritul grijii faţă de natură. „A pescui sau a vâna nu înseamnă doar a te delecta cu acest sport, fără să ai grijă de natură. Felicit filiala pentru că prin acest demers a dat dovadă că iubeşte natura şi aceste locuri pe care Dumnezeu le-a binecuvântat“, a spus şi primarul Caransebeşului.

Taguri: , , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Şi peştii se pot uita la televizor, nu-i aşa?
TÂRNOVA - Un semnal de alarmă dinspre comună a venit de la o locuitoare, care a fost revoltată de modul absolut [...] mai multe »
Eu, Luminiţa Jivan, o susţin pe Dăncilă
CARAŞ-SEVERIN - Şefa PSD Caraş-Severin a spus că la Congresul PSD de la sfârşitul lunii iunie, în cadrul căruia [...] mai multe »
Colocviile Naţionale „Reflex“, ediţia a XIX-a
REŞIŢA - Fără să aibă o tematică în acest an, Colocviile s-au desfăşurat în perioada 20 – 22 iunie 2019 la [...] mai multe »
Peste 200 de oameni au dat culoare Rudăriei
EFTIMIE MURGU - Între 20 și 22 iunie, voluntari din toată țara s-au adunat să schimbe fațadele satului Eftimie [...] mai multe »
Popa: Cu Orban, am bătut şaua să priceapă iapa!
REŞIŢA - Şeful administrativului reşiţean a făcut pariu pe o cafea că Ludovic Orban sau doar o guvernare de [...] mai multe »
De ce îşi rup hainele susţinătorii lui Torma?
CARAŞ-SEVERIN - Discuţiile furtunoase de joi din şedinţa BPJ- ului liberal au pus capăt unui şir de polemici şi [...] mai multe »
Mergi spre tine, măcar până la primul asfinţit…
REȘIȚA - Se întâmplă uneori ca mergând undeva pur şi simplu să întâlneşti o privire; să ai impresia că o [...] mai multe »
Polițiști la cratiță
CARAȘ-SEVERIN - Cea de-a XII-a a concursului "Polițistul bucătar" s-a derulat, sâmbătă, pe platoul din Poiana [...] mai multe »
Nera Bozovici a câștigat „Turneul Prieteniei”
ANINA - „Turneul Prieteniei” la fotbal a avut loc sâmbătă, 22 iunie, pe stadionul „Minerul”, iar competiția [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou