Reactualizat la:

Au intrat cu masina in TIR

Au intrat cu masina in TIR
Scris de A.M. - DOMAŞNEA – Un accident cu două victime, dintre care una rămasă încarcerată, s-a produs pe DN6, în zona Domaşnea, între un autotrem şi un autoturism.

„Au intervenit de urgenţă doua echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Caransebeş, din care unul SMURD, echipajul Punctului de lucru Băile Herculane, două ambulanţe SAJ şi două echipaje de Poliţie. Pompierii militari au intervenit pentru descarcearea victimei ramase blocată în autoturism şi asigurarea măsurilor de prevenire a incendiului. Echipajul SMURD a transportat una din cele două victime la spital, în Caransebeş. Ce-a de-a doua victimă, dupa efectuarea manevrelor de descarcerare, a fost predată unui echipaj SAJ. Ambele victime erau în stare de conştienţă. Traficul a fost îngreunat, circulându-se pe o singură bandă“, ne informează cei de la ISU. Se estimează reluarea circulației în condiții normale în jurul orei 13.

Potrivit IPJ, autoturismul implicat în accident, înmatriculat în Mehedinţi, a făcut o manevră de depăşire, şoferul acestuia a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, izbindu-se de TIR, cu numere de Gorj. Una dintre victime, un bărbat de 50 de ani, pasager în autoturism, a suferit răni grave. Din păcate, acesta a decedat la spitalul din Caransebeș.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
În Caraș-Severin, instituțiile de aplicare a legii au fost prietene cu infractorii!
REȘIȚA - Este concluzia ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, prezent în această dimineață la Reșița, la [...] mai multe »
Florența Albu: Vreau eficiență, profesionalism și transparență!
REȘIȚA - Noul prefect de Caraș-Severin a depus jurământul în această dimineață, în prezența ministrului [...] mai multe »
Pasagerul din mașina care a plonjat în Bârzava a murit la spital
REȘIȚA - Iar polițiștii cărășeni spun că șoferul se afla sub influența unor substanțe psihoactive! mai multe »
Accident grav: o mașină a plonjat în Bârzava!
REȘIȚA - Accident grav în această seară pe podul de la Nera! O mașină a ajuns în Bârzava, după ce a rupt [...] mai multe »
Florenţa Albu, prefectul propus de Marcel Vela
CARAŞ-SEVERIN - Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul [...] mai multe »
De  Moş Nicolae, învățământul din Caraş-Severin are șef nou
REŞIŢA - La aproape o lună de la demisia lui Marius Cornici din funcţia de inspector școlar general, astăzi a fost [...] mai multe »
ANAF nu face descinderi în casele românilor
CARAŞ-SEVERIN - Pe lângă că se dezice total de acţiuni agresive în genul descinderilor, Fiscul îşi promovează o [...] mai multe »
Net gratuit în 11 locuri publice din Caransebeş
CARANSEBEŞ - Gugulanii pot sta pe net gratis în diverse zone ale municipiului. Mai multe spații publice beneficiază [...] mai multe »
Moto… Moş Nicolae vine vineri la Reşiţa
REȘIȚA - „Tu ți-ai pregătit ghetele de... motociclist?“, întreabă retoric organizatorii Târgului de Crăciun [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou