Caraş-Severin, Romania

Începând de luna aceasta, deşeurile vegetale rezultate din lucrările de întreţinere a zonelor verzi – cum ar fi tăierea gardului viu, cositul ierbii, plivitul florilor etc. – trebuie depozitate de către cetăţenii Reşiţei numai pe platformele de precolectare a deşeurilor menajere, aparţinând operatorului de salubritate, în zilele de vineri şi sâmbătă, de unde vor fi ridicate de către reprezentanţii societăţii, după cum informează, într-un comunicat remis redacţiei, Serviciul de Gospodărire Urbană şi Mediu din cadrul Primăriei municipiului Reşiţa.

„Colectarea deşeurilor voluminoase (mobilier, geamuri, uşi etc.) se va face separat, tot pe platformele de precolectare, în fiecare vineri şi sâmbătă. Deţinătorii acestor deşeuri le vor depozita pe platformele de colectare numai în zilele stabilite şi vor anunţa operatorul de salubritate la telefoanele 0255/212620, interior 29, între orele 8.00 şi 12.00, în vederea colectării acestora. Se interzice categoric depozitarea deşeurilor generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară a locuinţelor în recipientele de colectare“, se mai arată în documentul citat.

Antoniu Mocanu