Caraş-Severin, Romania

SACU – Un cărăşean le-a povestit unor escroci despre fiul său plecat în Germania. Escrocii i-au vizitat soţia, păcălind-o că i-au adus bani de la copil, lăsând-o fără 3.500 de lei.

Doi bărbaţi sunt căutaţi acum de poliţiştii din comuna Sacu, fiind bănuiţi că ar fi furat 3.500 de lei din locuinţa unei femei. Pe scurt, miercuri, 15 martie, cu câteva minute înaintea orei 9.00, cei doi bărbaţi ar fi bătut la poarta femeii, în vârstă de 62 de ani, din comună. I-au câştigat încrederea motivând că sunt colegi de muncă ai fiului acesteia plecat la muncă în Germania şi că au venit să-i aducă suma de 50 de euro trimisă de acesta. I-au dat femeii o bancnotă de 500 de lei, rugând-o să-şi reţină suma de bani reprezentând contravaloarea celor 50 de euro, dar să le înapoieze restul de bani.

„Femeia, însoțită de unul dintre bănuiți, a luat bancnota și a mers în bucătăria imobilului unde a schimbat banii dintr-un portmoneu ascuns sub o pernă. L-a condus apoi pe bărbat spre ieșire unde al doilea bărbat îi aștepta. Când a văzut-o, acesta i-a cerut un chituc de lemn, mințind că are pană la autoturism. Cât timp femeia l-a însoțit pe cel de-al doilea bărbat în grădina casei unde avea depozitate lemnele, primul bărbat s-a întors în locuință și a sustras portmoneul din bucătărie, în care se aflau 3.500 de lei. Ulterior, cei doi au urcat într-un autoturism de culoare gri și au părăsit localitatea. Din investigațiile efectuate, polițiștii au stabilit că cei doi bărbați ar fi purtat discuții în prealabil cu soțul persoanei vătămate pe care l-ar fi întâlnit pe stradă, acesta povestindu-le despre fiul său plecat la muncă în Germania“, ne informează Poliţia judeţului.

Acum oamenii legii au deschis dosar penal pentru furt, încercându-se identificarea făptaşilor şi recuperarea banilor.