Reactualizat la:

Au fost epuizate adeverinţele medicale pentru CUSTOM

Au fost epuizate adeverinţele medicale pentru CUSTOM
REŞIŢA – Campania de donare de sânge organizată de Spitalul Judeţean de Urgenţă, în parteneriat cu Primăria Reşiţa, s-a încheiat şi a fost un succes. Cele 100 de abonamente reduse cu 50 la sută, puse la bătaie de Primărie, s-au epuizat, donatorii primind adeverinţe de la Centrul de Transfuzie Sanguină Reşiţa prin care au putut achiziţiona abonamentele cu 125 de lei pentru toate cele trei zile la Festivalul CUSTOM, nu cu 250 lei, preţul întreg.

„S-au prezentat cei 100 de donatori care au solicitat adeverinţe pentru obţinerea abonamentelor la festivalul care se va desfăşura în perioada 5 – 7 iulie, în Poiana Golului, a spus directorul CTS Reşiţa, medicul Rodica Neaga. Cei care s-au prezentat să doneze au fost, în general, persoane cu vârste între 20 şi 50 de ani. Sunt binevenite aceste donări, în primul rând pentru că a mai crescut numărul de donatori, dar mai ales că acum e perioada concediilor“.

Cei care s-au prezentat pentru recoltări, au înţeles apelul făcut de SJU Reşiţa, gândindu-se că împuşcă doi iepuri deodată, adică fac o faptă bună, salvând vieţi cu sângele lor, dar beneficiază şi de o nesperată reducere pentru a se bucura de muzică live, de calitate, în mijlocul naturii, trupele care au confirmat participarea şi pe care cotidianul nostru le-a anunţat, nemairăzgândindu-se de pe o zi pe alta.

Alexandra Gorghiu

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Greutăţile pot pava poveştile de succes
REŞIŢA - Problema migraţiei a fost pusă pentru a patra oară, la Reşiţa, sub cupola palatului administrativ [...] mai multe »
Povestea „Simfoniei lichide“ din Centrul Reşiţei în imagini alb-negru
REŞIŢA - Realizarea celei mai frumoase fântâni monumentale din România, opera sculptorului Constantin Lucaci, a [...] mai multe »
Se lucrează la fațada de la „C.D. Loga”
CARANSEBEȘ - De mai bine de o lună de zile, constructorii timișoreni care au câștigat licitația s-au pus pe treabă! mai multe »
Lucrurile nu stau extraordinar de rău
REŞIŢA - Spunea prefectul judeţului, vorbind despre detaliile care trebuie puse la punct până sună clopoţelul. [...] mai multe »
Pompierii cărăşeni intervin tot cu pliciurile
CARAŞ-SEVERIN - Chiar şi aşa, salvatorii au făcut faţă cu bine, inclusiv în cazul incendiilor izbucnite în zone [...] mai multe »
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ - Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției [...] mai multe »
Patru arme, ridicate de la trei cărăşeni
CARAŞ-SEVERIN - Cele patru arme şi muniţia aferentă au fost ridicate de la domiciliul a trei persoane, cu vârste [...] mai multe »
Problema alunecărilor de teren din judeţ s-ar putea rezolva
REŞIŢA - Prefectul Matei Lupu speră ca cel puţin două lucrări importante să fie cuprinse în finanţare în acest [...] mai multe »
Mistreții amenință serios agricultorii din Biniș…
BINIȘ - ...însă unii nu se dau bătuţi şi continuă să facă ce ştiu mai bine. Ba mai mult, dacă oamenii ar [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou