BĂILE HERCULANE – Salvatorii montani s-au aflat printre forțele care au colaborat miercuri, în Băile Herculane, la exercițiul de simulare a efectelor unui cutremur. Aceștia au intervenit pentru a salva turiști care, potrivit scenariului, s-ar fi rătăcit în zonă.
Un exerciţiu de cooperare pe linia managementului unor situaţii de urgenţă generate de producerea unui seism în zona Băile Herculane a fost desfășurat de către instituțiile cu atribuții pe acest segment. Scenariul a presupus producerea unui cutremur cu magnitudinea de 5,7, la o adâncime de 9,5 km, cu epicentrul în zona Mehadia – Băile Herculane. Forțele au acționat pentru a elimina efectele – avaria reţelelor de electricitate, apă, canalizare, avarii la Liceul Hercules din Băile Herculane. O altă situaţie de urgenţă a fost semnalată în zona Grota Haiducilor, unde, din cauza mişcărilor seismice, două persoane se accidentează în timpul escaladării unui perete de căţărare.
Potrivit reprezentanților ISU Semenic, „scopul exerciţiului a urmărit verificarea viabilităţii procedurilor şi planurilor operative şi de cooperare, fluxului informaţional, capacitatea de reacţie şi decizie a structurilor implicate, precum şi antrenarea structurilor cu atribuţii în gestionarea acestor situaţii de urgenţă“. Pe lângă pompierii profesioniști și voluntari au participat forțe ale Inspectoratului de Poliţie, Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Inspectoratului de Jandarmi, Societăţii de Cruce Roşie – Filiala Caraş-Severin, S.C ENEL Distribuţie Banat S.A, Aquacaraş S.A., Serviciului Salvamont – Salvaspeo, Inspectoratului de Stat in Construcţii Caraş-Severin.