Reactualizat la:

Au dres robinetele din Valea Cenchii

Au dres robinetele din Valea Cenchii
Scris de R.M. - CARANSEBEȘ – De joi, 9 decembrie, cei 700 de locuitori ai cartierului Valea Cenchii din Caransebeș beneficiază de o apă mult mai bună la robinete. Municipalitatea a finalizat, din fonduri de la bugetul local, forajul de mare adâncime care va alimenta cele aproape 400 de case și care înlocuiește minibarajul vechi de zeci de ani existent până acum în cartier.

 (1 comentariu)

Rectifica

„Cred că această apă e printre cele mai bune din Caransebeș, doar că fiind transportată pe vechile rețele vor mai fi mici probleme câteva zile. Oricum e mult peste ceea ce aveau cei din Valea Cenchii până acum și odată cu lucrările de introducere a apei și canalizării va rămâne ca soluție de rezervă acest foraj. Valea Cenchii avea nevoie de o astfel de soluție. Cred că acest cartier arată foarte bine și în ceea ce privește străzile, acum am rezolvat și cu apa, o să aveți și canalizare. S-au făcut teste, apa este de la 130 de metri adâncime, cred că cele 700 de persoane care locuiesc în Valea Cenchii au o apă mai bună. În primăvară mai facem încă o fântână”, a declarat primarul Felix Borcean.

„A fost problemă mare cu apa dar acum suntem mulțumiți, pentru noi face mult această apă. Noi aveam apă până acum de unde mergeau și beau animalele, acum este bună, mulțumită Primăriei”, au spus și mulți din oamenii din cartier. Și nu a fost singura lor bucurie, pentru că de câteva zile s-a finalizat și reabilitarea tuturor străzilor din Valea Cenchii, o altă investiție a Primăriei, prin care peste 8 kilometri de străzi au asfalt ca-n palmă. „Străzile arată foarte bine, sunt marcate, asfaltate, rigolele sunt foarte bine amenajate, capabile să transporte o cantitate mare de apă. Mulțumesc administrației Marcel Vela, cea care a demarat acest proiect, la fel ca și în Jupa, și care a alocat fondurile necesare. Și alte cartiere vor fi anul viitor în atenția noastră, din punct de vedere al asfaltării, apei sau canalizării”, a încheiat edilul Caransebeșului.



Comentarii 1

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Socoteli şi distracţie de Ziua Diasporei
REŞIŢA - Municipalitatea reşiţeană trage din nou, linie, de Ziua Diasporei, organizând cea de-a patra ediţie a [...] mai multe »
Investitorii au prins curaj pe Muntele Mic
MUNTELE MIC - Investițiile făcute de Romeo Dunca la Muntele Mic în ultimii ani au dat curaj și altora să facă la [...] mai multe »
Gunoiul aruncat în ograda TMK sfidează orice bun simţ! Autorităţile tac!
REŞIŢA - Conducerea TMK-Reşiţa a sesizat în repetate rânduri situaţia sfidătoare referitoare la faptul că [...] mai multe »
O tânără a încasat bătaie în stradă până a ajuns la spital
REŞIŢA - S-a întâmplat marţi, 20 august, în plină zi, pe Calea Caransebeşului din Reşiţa, când oamenii legii [...] mai multe »
Templul lui Apollo este pe drumul dintre Caransebeş şi Oţelu Roşu
CARANSEBEŞ - Arheologul Adrian Ardeţ, de la Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din [...] mai multe »
Şi chinezii vor în România! În drum spre Germania…
GRĂDINARI - O familie de chinezi a ajuns în judeţul nostru după ce a traversat lumea cu avionul, a călătorit cu [...] mai multe »
Şi-au furat singuri tinereţea
BOCŞA - La o vârstă la care mulţi dintre noi încă mai cântam „Floricele pe câmpii“, trei cărăşeni s-au [...] mai multe »
Au confiscat două tone de tutun
MOLDOVA NOUĂ - Performanţa a fost realizată de autorităţi din depozitul dezafectat al unei foste fabrici de [...] mai multe »
Jandarmul care a desenat zâmbetul pe chipul unui copil
REŞIŢA - S-a întâmplat în Reşiţa şi nu contează cum se numeşte jandarmul, contează că mai există oameni [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou