Reactualizat la:

Au dat amenzi… degeaba

Au dat amenzi… degeaba
REŞIŢA – Direcţia de Patrimoniu a judeţului a dat opt amenzi şi a avertizat 219 dintre persoanele verificate în 2010.

În total, într-un an de zile, Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat a judeţului Caraş-Severin a verificat 227 de obiective. În 219 dintre cazuri s-au constat contravenţii, însă s-au dat numai opt amenzi.

„Sumele încasate în 2010 sunt de 7.500 lei, iar PVCC-urile necontestate au fost comunicate Direcţiei Financiar-Administrative pentru a se demara procedura de executare silită pentru recuperarea sumelor cuvenite,“ se arată într-o informare a DADPP înaintată consilierilor judeţeni în cea mai recentă şedinţă a forului, informare semnată de către Ianăş Roşeţi, director executiv al Direcţiei.

Deşi a încasat doar 7.500 de lei, amenzile aplicate sunt de 69.000 de lei şi se referă la încălcarea prevederilor Ordonanţei 43/1997 privind regimul drumurilor. Cele mai mari amenzi (35.000) au fost aplicate administraţiei locale din comuna Dumbrăviţa, judeţul Timiş. Pentru ce? Conform informării făcute de Ianăş Roşeţi, pentru încălcarea prevederilor articolului 61 lit. c din OG 43/1997. Tot la DADPP au fost înregistrate trei plângeri împotriva PVCC-urilor. Una dintre plângeri a fost depusă de D.T. din judeţul Arad a primit o amendă de 3.000 lei pentru o faptă prevăzută de Ordonanţa 43 1997 privind regimul drumurilor.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Popa dă cu subsemnatul și renunță la pensia specială
REŞIŢA - Primarul Reşiţei, Ioan Popa, şi-a semnat declaraţia în faţa unui notar public, documentul fiind postat [...] mai multe »
Olariu cumpără din Germania pentru Aeroportul Caransebeș
CARANSEBEȘ - Așa cum ați putut citi zilele trecute în Jurnal CS și pe Caon.ro, omul de afaceri Gabriel Olariu [...] mai multe »
Clinica Nera va fi finalizată
CARAȘ-SEVERIN - Viorica Dăncilă, premierul României, a vizitat vineri şi Clinica de recuperare oncologică de la [...] mai multe »
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou