Reactualizat la:

Au castigat pentru ca au reciclat!

Au castigat pentru ca au reciclat!
REŞIŢA – Un număr de 15 reşiţeni au câştigat diferite premii, după ce au renunţat la vechile DEEE-uri din gospodărie.

Rectifica

Reşiţenii care în sfârşit au renunţat la electrocasnicele vechi, inclusiv la televizoarele cu lămpi şi la radiourile cât un perete, au fost premiaţi din nou de către cei care se ocupă de colectarea acestei categorii de deşeuri. Astfel, luni, 22 octombrie, sala de şedinţe de la parterul palatului administrativ municipal a găzduit tragerea la sorţi a câştigătorilor, fiind puse la bătaie premii constând într-o hotă, patru maşini de găurit, cinci fiare de călcat şi cinci mixere.

Acţiunea a închis de fapt cea mai recentă campanie de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electrocasnice (DEEE), derulate la sfârşitul săptămânii precedente. Doar sâmbătă, 20 octombrie, a fost colectată impresionanta cantitate de cinci tone, fiind instituite 14 puncte de colectare temporare în toate zonele municipiului, la care se adaugă centrul specializat de pe strada Căminelor. Acesta din urmă a fost inaugurat la jumătatea acestuia an, fiind rodul unei colaborări între municipalitate şi Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec. Acest parteneriat s-a născut în 2010, dar colectarea DEEE-urilor se face, pe malurile Bârzavei, încă din 2007.

Ca o părere generală, interesul reşiţenilor în a contribui la colectarea DEEE-urilor a scăzut de-a lungul timpului. Cel mai mare succes l-au avut primele campanii. Astfel, după începutul timid, cu 7,64 de tone în 2008, anul 2008 a urcat la 50,35 de tone, scăzând treptat până la 12,71 de tone anul acesta (cu tot cu campania din weekend). Iar regula e că reşiţenii renunţă la DEEE-urile din gospodărie numai cu prilejul acestui gen de campanii, când li se oferă şansa unui câştig.

La tragerea la sorţi au participat şi zece liceeni reprezentând Colegiul Tehnic din Reşiţa – instituţie de învăţământ sub cupola căreia funcţionează şi o specializare de profil –, care au extras, pe rând, din urnă, câştigătorii campaniei. De fapt, Colegiul Tehnic este cunoscut pentru implicarea într-o serie de proiecte de mediu importante pentru viaţa urbei.

Cine sunt câştigătorii? Tragerea la sorţi i-a desemnat drept câştigători ai câte unui mixer pe Floarea Cărăbuş, Stela Hilasky şi Doru Alexa, din Reşiţa, precum şi pe Brigita Nobik şi Ionuţ-Ciprian Popescu, din Doman. Au câştigat câte un fier de călcat Romulus Radu, Adriana Baghiu, Ioan Basu şi Ana Giurgiu, din Reşiţa, precum şi un anume Pascuţi de pe strada Comarnic, nr. 22 din Reşiţa. Vor primi câte o maşină de găurit: Marinica Potoceanu, din Doman, precum şi Cornelia Frâncu, Angela Ciortan şi Pavel Buica, din Reşiţa. Hota îi va reveni lui Aurel Toma, din Reşiţa.

Din comisia de validare au făcut parte şi Cornelia Burileanu, şeful Serviciului de Gospodărie Urbană şi Mediu din cadrul Primăriei Reşiţa, precum şi doi reprezentanţi ai RoRec, cel zonal – Ionel Hornea, şi cel local – Florin Glava.

Antoniu Mocanu

Taguri: , ,


Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Trebuie să te hotărăşti pe ce adresă vrei să votezi permanent
REŞIŢA - Cetăţeanul supărat că nu a putut să voteze în Lunca Pomostului, unde s-a mutat, fiindcă figura pe [...] mai multe »
Şantaj la Ambulanţa cărăşeană! Directorul şi patru angajaţi au făcut un calvar viaţa unei femei!
CARANSEBEȘ - Fostul consilier local PSD, caransebeșeanul Adrian Truică, actualul director al Ambulanței [...] mai multe »
Cod portocaliu de vânt puternic prelungit în Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN - Încă de aseară, de la ora 21.00, ANM a transmis o avertizare de vânt puternic în judeţ, cu viteze [...] mai multe »
Şcoala Pittner va fi reabilitată
REŞIŢA - Clădirea de patrimoniu, cunoscută de reşiţeni ca Şcoala Pittner, va fi restaurată, urmând să aibă [...] mai multe »
Prefectul speră la „drumuri negre“ şi iarna aceasta
REŞIŢA - Matei Lupu a anunţat că va face controale, pentru a se asigura că drumarii cărăşeni sunt pregătiţi [...] mai multe »
În fieful PSD de la Oțelu Roșu, condus de Mălăiescu, Iohannis a făcut legea
OȚELU ROȘU - Dacă în Valea Almăjului reabilitarea drumurilor a fost un atu pentru PSD la vot, nu același lucru îl [...] mai multe »
Instanța a decis! Mihaela Popovici nu se întoarce la spital!
CARANSEBEŞ - Fostul manager al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș a pierdut definitiv procesul pe care-l [...] mai multe »
Un premiu de poveste dedicat Reşiţei, care „îşi merită şansa ei“
REŞIŢA - Este vorba de premiul obţinut în cadrul Galei Profit.ro de un deschizător de drumuri care a ales să [...] mai multe »
Cadou pentru fiu: ţeapă de 2300 de lei!
REŞIŢA - Un bărbat de 80 de ani ar fi fost abordat pe stradă, luni, 11 noiembrie, în zona Centrul Civic, de doi [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou