Reactualizat la:

Au călătorit în lumea cărţilor

Au călătorit în lumea cărţilor
REŞIŢA – În cadrul manifestării culturale „Zilele cărţii pentru copii“, organizată de Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici“ – Secţia pentru copii şi tineret, miercuri a avut loc, în incinta Bibliotecii Germane „Alexander Tietz“ o nouă acţiune sub genericul „Hai să călătorim în lumea cărţilor“.

Evenimentul, dedicat scriitorilor I.L. Caragiale, Otilia Cazimir şi George Topârceanu, s-a bucurat de prezenţa copiilor de la două şcoli din municipiul de pe Bârzava. După ce bibliotecara Maria Păun i-a introdus pe copii în lumea cărţilor, cu istorisiri despre viaţa celor trei scriitori, elevii clasei a IV-a A, de la Şcoala Nr. 2 (înv. Georgeta Gaita), şi cei din clasa a IV-a B, de la Liceul „Diaconovici-Tietz“ (înv. Yvonne Demenyi), au recitat poezii şi au interpretat cântece pe versurile scrise de Topârceanu şi Cazimir.

Au fost puse în scenă şi două piese: „Bivolul şi coţofana“, de elevii Liceului „Diaconovici-Tietz“, şi „Five O ‘Clock“, de copiii de la Şcoala Nr. 2, care au ocupat locul al II-lea la ediţia din acest an a Festivalului „AM- FI-TEATRU“. Nu au lipsit nici momentele pline de culoare oferite, de această dată, de majoretele clasei a IV-a B de la „Diaconovici-Tietz“.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
DSP declanseaza vaccinarea Door to door
CARAȘ-SEVERIN - O nouă campanie de informare şi vaccinare, începută la nivel naţional în luna iulie, se va [...] mai multe »
Aleea Gloria inghite 800 de mii de lei
REŞIŢA - Direcția de Întreținere și Repararea Patrimoniului, din cadrul Primăriei Reşiţa, a dat marţi, 21 [...] mai multe »
Politia Locala i-a prins pe spargatorii autobuzului TUR
REŞIŢA - Poliţiştii locali reşiţeni au reuşit să dea de urmele celor doi copii care au spart zilele trecute [...] mai multe »
Canalizare functionala in Terova? Inca nu…
REŞIŢA - Locuitorii cartierului reşiţean aşteaptă ca AquaCaraş să rezolve problema unor staţii de pompare care [...] mai multe »
Funicularul – din drob de sare, in promenada
REŞIŢA - Dacă până mai ieri treceam cu frică pe sub scheletul ruinat din Centrul Civic, în curând, dacă urbea [...] mai multe »
Scoala din Bogiltin intra in reparatii
CORNEREVA - ... şi modernizări, urmând ca aici să-şi desfăşoare orele de curs elevii de la Şcoala profesională [...] mai multe »
Altoit din razbunare, pe strada Alunilor
REŞIŢA - În noaptea de duminică spre luni, în jurul miezului nopţii, dispeceratul jandarmilor a fost apelat prin [...] mai multe »
E mai rentabil sa ingrijesti batranii altora
CARAŞ-SEVERIN - Asta pentru că, din cauza unor „îmbunătăţiri“ legislative, reforma în sănătate impune [...] mai multe »
Conditii de municipiu pentru teroveni
REŞIŢA - Administratorul public Vasile Paul ne-a arătat în teren felul în care decurge reabilitarea drumului de [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou