Reactualizat la:

Au apa, dar nu e buna de baut

Au apa, dar nu e buna de baut
GORUIA – Inaugurată în urmă cu două decenii, reţeaua de alimentară cu apă părea să fie o investiţie bună pentru locuitorii comunei Goruia, dar, aşa cum se întâmplă numai la noi, apa nu este bună de băut.

Cum lucrul este făcut doar pe jumătate, localnicii o folosesc pentru udatul grădinii şi pentru adăpatul animalelor. Pentru a deveni potabilă, este nevoie de construirea unei staţii de tratare şi filtrare a apei, investiţie pe care primăria nu o poate suporta, din cauza lipsei de fonduri.

„Am discutat cu doamna care a proiectat la vremea respectivă această lucrare. Trebuie să ştiţi că aşa a fost gândită de la bun început, captarea apei să se facă de la suprafaţă. Pentru a deveni potabilă avem nevoie şi de o staţie de tratare şi filtrare a apei. Din păcate, momentan, nici nu ne putem gândi la aşa ceva, căci nu avem bani. Cum am aşteptat până acum, mai putem aştepta încă un an sau doi, până se deschid liniile de finanţare pe noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală, care ar putea aduce fonduri noi pentru dezvoltarea rurală“, ne-a explicat primarul comunei Goruia, Dumitru Crăciun. Însă, nu numai reţeaua de apă are nevoie de modernizări, ci şi cea de canalizare, grav afectată după inundaţiile din 2005.

„A fost atât de mare Caraşul atunci, încât a ieşit din matcă, afectând sistemul de canalizare, care nici până azi nu s-a reabilitat, în ciuda promisiunilor venite atât de la Guvern, cât şi din partea autorităţilor judeţene de la acea vreme“, a mai precizat primarul.

Roxana Bălan Nafiru

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
BMW plus vitezoman egal accident!
REȘIȚA - Totul s-a produs în această după-amiază, în zona Muncitoresc din Reșița, în zona pasajului TMK. Din [...] mai multe »
Căsuţa Trifan şi-a deschis porţile pentru vizitatori
VALEAPAI - Înscrisă în platforma Mutat la ţară, familia Trifan a găzduit pentru prima oară în Cetatea Valeapai [...] mai multe »
Maica Maria, iubită şi preţuită la Zorlenţu Mare
ZORLENŢU MARE - Aşa o descriu, în câteva cuvinte, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, care au trecut pragul [...] mai multe »
Problemele din şcoli, discutate cu uşile închise
REŞIŢA - Situaţia siguranţei elevilor, a pregătirii sistemului educaţional pentru un nou an, situaţia şcolilor [...] mai multe »
Accident grav pe Centura Caransebeșului
CARANSEBEȘ - Patru persoane au fost rănite, două dintre ele grav, în urma unui accident rutier produs vineri [...] mai multe »
Spărgătorul de „vicii“, prins la Reșița
REȘIȚA - Un reșițean de 37 de ani a fost prins la scurt timp după ce a dat spargerea la o prăvălie, de unde a [...] mai multe »
Școală de vară pentru tinerii cărășeni
CARAȘ-SEVERIN - Unde? La Straja, în perioada 1-7 septembrie 2019, prin proiectul „Sport și nutriție în natură [...] mai multe »
Accidente la Jupa și lângă Reșița
CARAȘ-SEVERIN - Patru autoturisme s-au prins într-un lanț accidental miercuri seară, la intrarea în sensul [...] mai multe »
Aproape 700 de poliţişti cărăşeni, la datorie de Sf. Maria
CARAŞ-SEVERIN - Poliţia judeţului ne informează că, în următoarele patru zile, un număr mare de oameni ai legii [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou