Reactualizat la:

Au ajuns la finalul celor opt clase

Au ajuns la finalul celor opt clase
CARAŞ-SEVERIN – Începând de luni, 17 iunie, până miercuri, 19 iunie, absolvenţii clasei a VIII-a trebuie să se înscrie pentru susţinerea examenelor de Evaluare Naţională 2013. Probele se vor desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi anul trecut şi vor debuta în 25 iunie cu examenul scris la Limba şi literatura română.

Rectifica

După ce la sfârşitul săptămânii trecute absolvenţii clasei a VIII-a şi-au luat rămas bun de la colegi şi profesori, de luni, 17 iunie, tinerii se pregătesc serios pentru primul examen important din anii de şcoală, Evaluarea Naţională. În 2013 probele se vor desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi anul trecut.

Elevii vor susţine două probe scrise, la limba română, respectiv maternă şi la matematică şi vor fi supravegheaţi în sălile de examen cu camere video. De asemenea, sălile în care se descarcă şi se multiplică subiectele, precum şi cele în care se preiau şi se depozitează lucrările scrise, trebuie să aibă camere de supraveghere. Programele pentru disciplinele la care va fi susţinută evaluarea naţională din acest an sunt aceleaşi cu cele din ultimii doi ani, respectiv cele aprobate în 2010 prin ordin al ministrului Educaţiei.

Notele obţinute de elevi la evaluarea naţională vor conta la admiterea în liceu. Pentru a veni în sprijinul elevilor, Ministerul Educaţiei a publicat modele de subiecte şi baremele de corectare atât la disciplina Limba şi literatura română, respectiv maternă, cât şi la Matematică. Acestea pot fi consultate accesând pagina de internet http://www.subiecte.edu.ro.

Lavinia Predescu

 

Calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţional pentru elevii clasei a VIII-a în anul şcolar 2012-2013

17-19 iunie – Înscrierea la Evaluarea Naţională

25 iunie – Limba şi literatura română – probă scrisă

26 iunie – Limba şi literatura maternă – probă scrisă

27 iunie – Matematică – probă scrisă

29 iunie – Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00)

29 iunie – Depunerea contestaţiilor (orele 16.00-20.00)

30 iunie – 2 iulie – Rezolvarea contestaţiilor

3 iulie – Afişarea rezultatelor finale după contestaţii



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Stirile judetului Caras-Severin
Bărbat mort într-un incendiu, la Obreja
OBREJA - Sâmbătă, în jurul orei 15.40, a fost anunțat un incendiu izbucit la o gospodărie din comuna Obreja. Au [...] mai multe »
Dispărut din august, un muncitor sezonier e căutat cu câinii la Fârliug
FÂRLIUG - Oamenii legii ne informează că au demarat ample acțiuni de căutare a unui bărbat de 60 de ani, dispărut [...] mai multe »
Skirt Bike Reșița 2019
REŞIŢA - Cea de a III-a ediție a Skirt Bike Reșița 2019 va avea loc în acest sfârșit de săptămână, [...] mai multe »
15 hectare de vegetație în flăcări
MOLDOVA NOUĂ - Vineri, în jurul orei 17:00, a fost anunțat un incendiu de vegetație izbucnit între Moldova Nouă [...] mai multe »
Asigur primarii cărăşeni că vor avea toate facturile plătite pe programe !
CARAŞ-SEVERIN - Asta a promis premierul Viorica Dăncilă într-o conferinţă de presă susţinută vineri la [...] mai multe »
La 14 ani a furat cablul care schimba macazul din Gara Reşiţa Nord
REŞIŢA - Explicaţia copilului este halucinantă: avea nevoie de respectivele bucăţi de cablu pentru a-şi lega o [...] mai multe »
Gata cu bicicletele gratis la Reşiţa
REŞIŢA - „La o zi de la lansarea sistemului de bike share din Reșița, din cauza utilizării improprii a [...] mai multe »
Organigrama spitalului din Caransebeș n-are priză la consilieri
CARANSEBEŞ - Nici a doua oară aleșii locali nu au fost convinși de explicațiile oferite de reprezentanții [...] mai multe »
Ce să fie pe primul loc: apa, drumul sau canalizarea?
RAMNA - De toate au nevoie oamenii să simtă că trăiesc în timpul lor, nu în Evul Mediu, dar „fără [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou