REȘIȚA – Cei doi atleți ai Clubului Sportiv Universitatea Reșița care vor participa în luna august la Campionatul Mondial de la Londra, au încheiat sâmbătă stagiul de pregătire centralizată din stațiunea timișeană Buziaș.
Alin Știrbu și Narcis Mihăilă sunt optimiști înaintea plecării spre Marea Britanie, pentru participarea la competiția mondială de luna viitoare. Cei doi reprezentanți ai clubului nostru vor concura pe 13 august, în proba de 50 km marș.
Duminică, 30 august, cei doi atleți, împreună cu antrenorul Octavian Măzăran, vor pleca spre Snagov. Aici își vor continua pregătirile până pe 4 august. „Atunci vom pleca spre Londra, unde avem speranțe că ambii sportivi ai noștri își vor face cel puțin personal best în proba de 50 km marș. Alin Știrbu și Narcis Mihăilă vor concura pe data de 13 august, de la ora locală 7 (ora 9, ora României). Noi sperăm să coboare sub patru ore în proba de 50 km marș. Tot la Londra va concura și Ana Rodean, la 20 km marș, ea vine după un stagiu de pregătire în Poiana Brașov. Sperăm ca și ea să realizeze un timp cât mai bun și, de ce nu, să își realizeze baremul pentru Campionatele Europene de anul viitor, de la Berlin”, a spus Octavian Măzăran.
Narcis Mihăilă, unul dintre cei mai buni sportivi ai județului Caraș-Severin, este încrezător înaintea plecării la Londra: „Anul trecut, la Rio, am reușit să merg patru ore, două minute și 42 de secunde, iar anul acesta mi-am propus împreună cu domnul director Octavian Măzăran să mergem undeva sub patru ore. Sperăm ca și vremea să ne fie favorabilă, și atunci este posibilă îndeplinirea acestui obiectiv. În urma curselor și a antrenamentelor din acest an, simt că la Londra pot realiza un timp mult mai bun decât la Jocurile Olimpice din Brazilia, ceea ce automat înseamnă un nou record personal”.
Alin Știrbu se află la prima sa participare la un Campionat Mondial. „Mă bucur că am realizat în acest an baremul de participare la Campionatul Mondial. Pentru mine, este un eveniment important, sper să fac față cu brio presiunii care apasă pe umerii mei. Pregătirea a decurs bine, alături de colegul meu Narcis Mihăilă”, a spus Alin Știrbu.
Tot sâmbătă, 29 iulie, și-a încheiat stagiul de pregătire și juniorul Remus Rădoi, atletul de la CSU Reșița urmând să participe la Campionatele Naționale de Juniori I, programate în zilele de 5 și 6 august, la București. „Remus Rădoi va concura în proba de 10 km marș, probă la care sperăm să aibă o evoluție bună și să urce pe podium”, a mai spus Octavian Măzăran, directorul CSU Reșița. Remus Rădoi este antrenat de campionul Marius Cocioran, cel care are în CV participarea la două ediții ale Jocurilor Olimpice, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016.