Reactualizat la:

Atleţii, la „naţionalele“ 2010

Atleţii, la „naţionalele“ 2010
REŞIŢA – Stadionul „Tineretului“ din Bucureşti va găzdui C.N. de atletism pentru juniori I.

Componenţii Secţiei de Atletism a Clubului Sportiv Şcolar Caransebeş au plecat, în această dimineaţă, spre Bucureşti, pentru a participa, în zilele de 7 şi 8 august a.c., la Campionatele Naţionale de atletism pentru juniori I. Întrecerile vor fi găzduite de Stadionul „Tineretului“, iar printre competitori se vor afla şi şase atleţi caransebeşeni.

Tania Tilneac, beneficiara „Programului de Promovare a Talentelor“, un proiect naţional de susţinere a sportivilor de perspectivă, va concura în probele de 1.500 de metri şi 800 de metri, Ştefania Milu va lua startul în proba de 3.000 de metri obstacole, iar Petre Teodorescu, în proba de 400 m plat. De asemenea, Radu Dragomir, Robert Mihart, Cristian Rohrich şi Petre Teodorescu vor participa în proba de ştafetă 4×400 m plat.

„La această competiţie avem obiective realiste, ca de fiecare dată, ne-a declarat antrenoarea Iuliana Popescu. Dacă se va mişca bine, aşteptăm o medalie de la Ştefania Milu, la 3.000 metri obstacole. Pentru ceilalţi sportivi ne dorim cât mai multe recorduri personale şi clasări în primii opt. Totul depinde de forma sportivă şi de mobilizarea fiecăruia pentru cursele pe care le vor parcurge“.

Să mai spunem că prima reuniune este programată sâmbătă seară, iar cea de-a doua, duminică dimineaţă.

Rectifica



Comentarii 0

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase
Mai multe stiri din categoria CAON Sport local
Leontin Doană: Eu fac echipa și eu răspund de rezultate!
REȘIȚA - După victoria cu scorul de 2-1 în fața Gloriei Buzău, antrenorul Leontin Doană a ținut să facă [...] mai multe »
Cristi Bobar a ordonat: silenzio stampa la CSM Reșița!
REȘIȚA - Președintele din Valea Domanului și-a motivat decizia prin faptul că a vrut liniște la echipă înaintea [...] mai multe »
Studentele, învinse acasă de Crișul Chișineu-Criș
REȘIȚA - Elevele lui Cristian Busuioc au cedat acasă, scor 22-27, cu Crișul Chișineu-Criș și au rămas după [...] mai multe »
CSM Reșița, victorie cu Gloria Buzău în prelungiri
REȘIȚA - CSM Reșița s-a impus miercuri, 16 octombrie, cu scorul de 2-1, în fața formației SCM Gloria Buzău, în [...] mai multe »
CSM Reșița primește vizita formației din Focșani
REȘIȚA - În Liga Zimbrilor, handbaliștii de la CSM Reșița vor primi vizita echipei CSM Focșani 2007. Jocul va [...] mai multe »
Copiii din Reșița, Caransebeș și Slatina-Timiş vor încuraja România pe Arena Naţională
SLATINA-TIMIȘ -  În această dimineaţă, 20 de copii de la Şcoala Gimnazială din Slatina-Timiş au plecat spre [...] mai multe »
CSM Reșița, “intermediară” cu Gloria Buzău
REȘIȚA - Meciul rosso-nerilor cu FC Argeș și alte câteva jocuri de la sfârșitul săptămânii trecute din Liga 2 [...] mai multe »
CSM & Palatul Copiilor Reșița, 19 medalii la Campionatul European
REȘIȚA - Campionatul European Global Martial Arts și Decan (lupte strămoșești) GKF Hachi-O-Kai Federation a avut [...] mai multe »
Cătălina Anghelina și Larisa Ristea vor participa la Campionatul Național
REȘIȚA - Secția de gimnastică ritmică de la Clubul Sportiv Școlar Reșița va participa cu două sportive, în [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou