REŞIŢA – N-a trecut prea mult de la valurile de reacţii legate de lucrările nesemnalizate din capitală, faţă de care s-au promis tot felul de măsuri, că iată şi la Reşiţa se lucrează la fel. În pofida opoziţiei autorităţilor sau a cetăţenilor.
În seara de marţi, 25 octombrie, strada Caen din municipiu a fost scena unei asemenea lucrări nesemnalizate, însă problema o punea adâncimea şanţului săpat în drum. În jur de şapte metri, ne spun cititorii, care ne-au sesizat acest lucru. Întrebaţi de ce nu şi-au luat nici măcar măsurile de protecţie pentru propriii angajaţi, cei în cauză au răspuns că se grăbeau să termine repede. Şi-n plus, ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu au fost montaţi parapeţii de protecţie?
Oamenii spun că în zonă, în urmă cu 3-4 zile, au mai fost derulate lucrări, pământul fiind astfel mai afânat, iar din cauza ploii din ziua anterioară s-ar fi putut produce o nefericire acolo.
Şi dacă tot n-au fost semnalizate lucrările, locatarii ne-au spus că strada a fost „închisă“ prin amplasarea unui buldozer la intrarea pe stradă, fapt ce nu permitea nici accesul cetăţenilor, nici al serviciilor de intervenţii în caz de urgenţă. Deşi strada nu a fost spartă în totalitate, ci pe o lăţime de aproximativ un metru, lungimea şanţului atingând undeva la opt metri.
A doua zi, dimineaţă, mai de gura locatarilor, groapa a fost astupată, iar celelalte detalii au fost puse în ordine. Din păcate, doar după… Oamenii spun despre constructor că nu este tocmai un începător, că a mai făcut lucrări în zonă, la reţelele de apă şi canalizare. Mai grav e că aşa se lucrează mereu, că strada este blocată de fiecare dată, iar locatarii sunt trataţi cu indiferenţă, aroganţă şi dispreţ. Oamenii speră, totuşi, să se schimbe ceva.