Reactualizat la:

Atentat terorist la bordul unui avion, în Statele Unite

Atentat terorist la bordul unui avion, în Statele Unite

 (2 comentarii)

Un bărbat a încercat să detoneze un dispozitiv şi a rănit mai mulţi pasageri. Atentatorul, bănuit de legături cu reţeaua Al Qaida, se află acum în custodia FBI. Martorii povestesc că bărbatul a încercat să detoneze un dispozitiv în momentul în care avionul ateriza. S-a produs o mică explozie, dar şi multă panică.

Cel mai grav rănit se pare că a fost chiar atentatorul, iar alţi martori spun că acesta a încercat să îşi dea foc. La bordul avionului se aflau 278 de pasageri. Surse oficiale americane au declarat că suspectul este un nigerian de 23 de ani, bănuit de legături cu Al Qaida. Un înalt oficial a declarat pentru CNN că nigerianul se află într-o bază de date cu suspecţi de terorism.

Presa americană dezbate pe larg faptul că atentatorul, aflat deja în vizorul autorităţilor, a reuşit să se urce în avion cu material inflamabil asupra sa. Toate acestea în contextul regulilor antiterorism extrem de stricte, impuse în aeroporturile internaţionale.

Sursa: Realitatea.net

Rectifica



Comentarii 2

Vă mulțumim pentru comentariul dumneavoastra. - comentariul va fi verificat de catre un editor si numai in cazul aprobarii va aparea pe site.

 
1000
/1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor
Mai multe stiri din categoria Mapamond
Plouă cu plastic. Cercetătorii au descoperit microparticule de plastic în picăturile de ploaie
Potrivit unei analize recente desfășurată de cercetători ai departamentului de studii geologice din SUA, stropii de [...] mai multe »
Un băiat vietnamez, traficat de un român, i-a mulțumit Angliei că l-a salvat. ”Acum, în viața mea este un curcubeu”
Un băiat de origine vietnameză, victimă a traficului de carne vie, a fost descoperit de către mai mulți englezi, [...] mai multe »
O specie preistorică de pinguin de dimensiunea unui om a trăit în Noua Zeelandă
În Noua Zeelandă au fost descoperite rămășițele unui pinguin gigantic, care astăzi ar fi măsurat în înălțime [...] mai multe »
Un chelner a fost împușcat de un client furios, care a așteptat prea mult după un sandviș, la Paris
Un chelner francez a fost împuşcat mortal într-o suburbie a Parisului de un client furios că a aşteptat prea mult [...] mai multe »
Opt persoane au murit în urma unui incendiu la un hotel din Ucraina
Hotelul Tokyo Star din Odessa - un important port și oraș ucrainean din nord-vestul Mării Negre - a fost cuprins în [...] mai multe »
Facebook a ascultat și transcris conversații ale utilizatorilor
Potrivit Bloomberg, Facebook a ascultat și a plătit sute de furnizori să transcrie apelurile utilizatorilor. mai multe »
O mie de persoane evacuate de pe insula Gran Canaria
Aproximativ 1.000 de locuitori de pe insula Gran Canaria din Insulele Canare au fost evacuaţi în urma unui incendiu de [...] mai multe »
Avocat: Suspectul în cazul atentatului de la o moschee din Norvegia neagă acuzațiile la adresa lui
Individul suspectat că ar fi tras cu o armă de foc în oamenii aflați într-o moschee din Norvegia, dar și de [...] mai multe »
Faimosul actor Danny Trejo a salvat un bebeluș dintr-o mașină care se răsturnase
Actorul Danny Trejo a salvat un copil, rămas captiv într-o mașină care tocmai fusese implicată într-un accident. [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

Autentificare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Autentificati-va sau adaugati un comentariu pe CAON.ro

Autentificati-va pe CAON.ro:




Ti-ai uitat parola?

Comentati pe CAON.ro:

Completati numele si e-mailul dvs. in casutele de mai sus pentru a putea comenta ca utilizator neinregistrat.

Inregistrare user nou