Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSS și CSM Reșița fac selecții la gimnastică.

Dotată cu aparatură de ultimă generație, sala de gimnastică a Clubului Sportiv Școlar Reșița este o gazdă primitoare pentru micuții care vor să calce pe urmele marilor campioni care s-au format chiar aici, în municipiul de pe Bârzava. Secțiile de gimnastică de la CSS și de la Clubul Sportiv Municipal Reșița au demarat o acțiune de selecție, cu speranța atragerii a cât mai multor copii către acest sport frumos.

„Selecția este continuă, nu refuzăm niciun copil doritor de a face gimnastică. Acum suntem într-o perioadă de selecție mai amplă ca de obicei, în încercarea de a aduce în sala de gimnastică viitorii campioni sau viitoarele campioane, pentru că de aproape doi ani ne-am îndreptat atenția și către gimnastica feminină. Numărul sportivilor a crescut și sperăm să reumplem sala cu câți mai mulți sportivi, ținând cont că aceste cursuri de pregătire sunt gratuite, intrarea este liberă. Zilnic, de luni până vineri, de la ora 12 până la ora 19, sala este deschisă oricui dorește să facă în primul rând mișcare și în al doilea rând performanță în gimnastica artistică. Pentru cei care doresc să practice gimnastica, vârsta minimă a copiilor trebuie să fie în așa fel încât să ne putem înțelege cu ei, să înțeleagă ceea ce noi le spunem, iar vârsta maximă să fie potrivită pentru a mai putea continua cu gimnastica, aici mă refer la 7-8-9 ani, exagerat poate 10 ani. Dar, nu refuzăm niciun copil, facem selecții continue și vedem, poate îi îndrumăm spre alte sporturi sau rămân la noi, în sala de gimnastică. O sală foarte bine dotată, din acest punct de vedere cred că suntem cel mai dotat club din țară, totul este aproape nou în toată sala. Noi ne dorim să fie câți mai mulți copii între 5 și 9 ani sau 5 și 7 ani, să completăm grupele de începători, grupe care în următorii doi-trei ani să poată participa la Campionatele Naționale și competițiile internaționale, la care noi mergem. La începutul perioadei de selecție vin destul de mulți copii, dar pe parcurs tehnologia modernă, tableta, telefonul, calculatorul «ne fură» viitorii campioni”, a spus Robert Bălan, coordonatorul secției de gimnastică de la CSS Reșița.